Editura Global Info / Literatură

George Ranetti

Ca şi odinioară...

Am revăzut moşiea iar in floare...
Blagoslovitul grâu prăjit de soare.
Ca ş-altădată-ntinde pe câmpie
O nesfârşită pânză aurie,
Şi numai ici şi colo mici şuviţe
De flori îmbălsămate şi pestriţe:
Iar printre ele ţanţoşii, făloşii
Maci roşii.

Ca marea dup-o groaznică furtună.
Aşa părea azi câmpul potolit,
Că nimeni n-ar avea temeiu de bănuit
Că şi p-aici, năpraznică, nebună.
Deslănţuitu-s-a revolta celor mici.
De-au tremurat palate uriaşe
Şi s-au simţit mai mici, mai nevoiaşe.
Ca nişte muşuroaie de furnici!....
Cine-ar ghici că un vulcan a fost aici?...

Ca şi odinioară, subt arşiţa de vară.
Ţăranul strângc snopii belşugului străin:
Şi-i calm, şi-i harnic, bietul... Ce vită de povară !
Dă zece înainte chiar boului blajin...

Ca şi odinioară, el jalea doar şi-o plânge
Cosind, în resemnatul şi blândul doinei viers...
Dar, - rătăciţi în snopul ce mâna-i aspră strânge -
Văd câţiva maci... şi-mi pare că-s petele de sânge
Ce încă nu s-au şters!

„Viaţa Românească”, 1908

TE-AR MAI PUTEA INTERESA