Editura Global Info / Literatură

George Ranetti

Rapsodia Dâmboviţei

D-rei Elena Văcărescu¹

Unde-i bardul să repete, punând dreapta lui pe cruce,
Că eşti dulce şi că cine te-a băut nu se mai duce?...
Un poet spune cam multe. Pentr-o rimă, pentr-un fleac,
El, senin, jertfeşte-o roză de hatâr’ unui dovleac,
Şi-o sonoră nerozie cu solemnitate-azvârlă!
Adevăru-i că-ntre gârle tu eşti cea mai proastă gârlă,
Dâmboviţă! Şi Destinul a fost mare imbecil
Când în Bucureşti te puse şi nu te-a pus la Mizil!
Apa îndeobşte este prost lichid, nu mai e vorba:
Scuza-i că din ea poţi face baie ori o acră ciorbă...
Însă niciodată apa nu s-a-nfăţişat mai prost,
Ca în Dâmboviţa! Lungă tocmai ca o zi de post,
Cenuşie şi murdară ca manşeta unui june
Pe care talentu-l-nalţă şi mizeria-l răpune;
Dâmboviţa parcă este un depozit secular
Unde s-a strâns toata braga Principatului Bulgar!
Sunt pe lume gârle care poartă-n undele lor peşte,
Altele p-a căror prunduri praf de aur straluceşte.
Mai sunt gârle ce au ţărmuri adumbrite de răchiţi
Sau de sălcii pe sub care plutesc bărci cu-ndrăgostiţi...
Dar pe malul Dâmboviţei cresc scaieţi şi pălămidă
Şi n-a produs pân-acuma decât... febră tifoidă!
Toate gârlele din lume bune-s la câte ceva:
Spre a se scălda poporul, morile spre a mişca...
Însă-n Dâmboviţa noastră (dar-ar Dumnezeu să sece!)
Nu pot nici măcar nebunii din amor ca să se-nece!

Note

TE-AR MAI PUTEA INTERESA