Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    George Topîrceanu

    Somnul

    Când numai luna singură din noapte
    Veghează din întinderea albastră,
    Şi când o rază albă, visătoare,
    S-a strecurat sfioasă prin fereastră
    Şi-a adormit pe pernă, lângă tine, —
    Atunci din cer, cu aripi nevăzute,
    Copilul morţii — somnul — tainic vine,
    Pe ochii-nchişi, uşor să te sărute...

    Tu, dragul meu, dacă te simţi prea singur
    Şi n-ai pe nime-n camera săracă
    Decât un nou duşman şi oaspe: foamea...
    Închide ochii! Foamea o să-ţi treacă,
    Şi fără veste somnul îţi aduce
    O masă cu împărăteşti bucate, —
    Belşugul unei lumi mai fericite,
    Cu soare cald şi parcuri, şi palate...

    Şi nu te miri, aşa firesc îţi pare,
    Când vin din trista lor singurătate
    Icoane scumpe de odinioară,
    Fiinţe dragi, de mult înmormântate.

    ................

    O, înger blând, alinător durerii!
    De pe cernita sufletului-zare,
    Ridică-mi vălu-n fiecare noapte
    Să văd splendoarea lumii viitoare!...

    Mi-aduc aminte...-n serile de iarnă,
    La gura sobei, — fără să-mi dau seama,
    Mă cuprindeai în braţe moi de visuri,
    Când îmi spunea poveşti frumoase mama...
    Şi-acuma simt singurătatea rece
    Şi tot pustiul nopţilor târzii.
    Te chem să-mi vindeci sufletul, o clipă, —
    Dar în zadar te chem, — că nu mai vii!
    O, vino iar... şi să-mi aduci cu tine
    Iubitul chip de care sunt departe!
    Atâta am, în lumea asta mare,
    Şi răutatea lumii ne desparte...
    Sărută-mi ochii! — Dintre ea şi mine,
    Pieri-va ca prin farmec depărtarea:
    Zâmbind frumoasă îmi întinde gura
    Şi-n vis e-atât de dulce sărutarea...




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA