Gheorghe Asachi

Iarna

Pictori plini de sumeţie,
Ce-arataţi pe-a iernei zână
Sub figura d-o bătrână,
Tremuraţi de-a ei mânie!

De-nsuşi Ercules, mai tare,
Prin ea râul zace-n fieră,
Ş-a ei singură suflare
Schimbă toate-n atmosferă.

Ea invită pre pământ
Pre turbatul ager vânt,
Lui Zevs tunetu-nfrânează
Şi a fulgerilor rază.

Însă dac-a ei putere
Ne aduce-atâta frică,
Ea prin liniştea, ce-i fiică,
Ne revarsă mângâiere.

Ea d-ospeţe-i dătătoare
Ş-alinează-a vieţei haos;
Timpuri alte-s de sudoare,
Iarna-i timpul de repaos.

Ea din Olimp ni adună
Pe-Amor, Bahus şi pre Gioc,
Şi când viforile sună,
Ii ni-aprind în inimi foc

Că în van a verei doamna
De spici şi de flori să-ncinge,
Ni surâde în van toamna,
C-a lor poame iarna strânge!