Editura Global Info / Literatură

Gheorghe Asachi

Turnul lui But

Pe muntele Pion

Imitaţie

Între toată românime,
Mai frumos şi milian,
Mai puternic n-a fost nime
Decât Butul moldovan,
Că, oştean şi vânător,
Fericit fu şi-n amor.

Iacă buciumul d-aramă,
Ce-n Suceav-a răsunat,
La resbel pe junii cheamă
Cătră ţărmul departat,
C-Alexandru domnitor
Dă Poloniei agiutor.

Dar cu Butu-i logodită
Fiia a lui domnitor,
De el Ana despărţită
Suspina-va de amor;
Butu-i dă parola sa
C-a veni ş-o va lua.

Doamna, plină d-umilinţă,
Giuruirea i-au păstrat,
Dar amantul o credinţă
Pentru alta au uitat.
Cine calcă-al său cuvânt
N-are pace în mormânt.

Oastea de la ţări streine
De un an s-au înturnat,
Însă Butu nu mai vine;
Aleu, poate-au răposat!
Doamno,-i timp de măritat,
De giunia ta-i pacat!

Vai de har, de sănătate,
Ca stele ochii sănini,
De-a lor lacrimi neuscate
Turbure-s amu fântâni,
Că un altu peţitor
Mâna-i cere şi amor.

Toţi boierii vin din ţară
Şi un prinţ cu svita sa;
Ana plânge în camară
Că pe But nu poate-uita;
Popa mâine va serba
Şi pe doamn-a cununa.

Zice doamna credincioasă:
"Nu merg la altarul sfânt
Şi voi fi mult mai voiasă,
De m-or duce la mormânt.
Dacă Butu nu e viu,
Patul nunţe-i un secriu."

Însă-n ziua de urgie,
Are multe doctorii
O bătrână, care ştie
Şi descânteci face mii.
Hârca veche, pe ascuns,
Duce doamnei cest răspuns:

"S-alungi popa şi pe mine,
Va veni azi Butul tău;
În ursita-i mântuire,
Ea va drege precum vreu;
De la crivăţ, de l-apus,
Bune farmeci ţ-am adus.

De la codru buruiene,
Iarba zânei de la Prut,
De la vultur două pene,
Iar tu, doamno, de-a lui But,
Te rog, părul ca să-mi dai,
Ce de suvenirul ai.

Din păr şerpe vom forma,
Două inel-oi împreuna,
Din mic deget sânge-ai da
Şi pre şerpe voi giura,
Cu inel oi descânta,
Va veni şi te-a lua."

Doamna-n hârcă se încrede
Şi se-mplântă în pacat,
Butu-ascultă, el purcede
De la ţărânos palat,
Nu cum mersă la război,
Doamno, oare nu-i strigoi!

În somn toată curtea zace;
Doamna-i trează; au sosit
Miazănoapte, paza tace;
Pas de cal s-au auzit,
Iar dulăul priceput,
Ce urla, se făcu mut.

Poarta curţei se deschide;
Pintre păzitorii mii,
Nu-s ce umblă, o deschide
Şi închide uşe trii;
Iată-l în alb îmbrăcat
Pe-aşternut s-au aşezat.

Trece clipa cea duioasă,
Calul rânchează mereu:
"Rămâi, Ano, sănătoasă,
Că m-aşteaptă roibul meu,
Au cu mine vei veni
Ş-a mea purure vei fi."

Luna luce, Butul fuge
Preste munte, prin hârtop,
Vântul şuieră şi muge,
Roibul sare în galop,
Ş-amu-i duce p-amândoi,
Doamno, oare nu-i strigoi!

Printre plaiuri, căi secrete,
Trec la codru şi s-aud
Gemând bufnele spăriete,
Mereu urlă lupul crud;
Din tunerec ochii săi
Luminează ca scântei.

"Din ceri luna-amuşi s-a trece,
Roibul meu, hai la galop!
Nouă măguri şi stânci zece
Avem încă ş-un hârtop.
Nouă râuri a sălta,
Păn' cucoşul va cânta."

"Unde mergem?" "Unde?-Acasă,
Chiar pe culmea lui Pion;
Rareori omul pe-aici pasă,
Lângă a Dochiei tron,
Unde turnul meu va sta,
Ce-n veci nume-mi va purta."

"Dulce-odor, ah, calul ţine,
Că de spaimă abia şed!"
"Pe şea pune ambe mâne,
Dar în dreapta ta ce văd?"
"Testamentul cel sfinţit,
Care popa-au dăruit."

"Calul nu-mi stă aşa-n pripă,
Că în fugă este-acum,
Testamentul dă-l în ripă,
Ţine-te, c-avem rău drum!"
Roibul, parcă uşurat,
Prăjini zece a saltat.

Preste lacuri şi păraie
Trec mânaţi d-un rece vânt;
Ici, colo, câte-o văpaie
Saltă d-un pe alt mormânt,
Şi pe drumul zburători
Petrec mirii călători.

"Stă, ascultă-mi a mea rugă
De om cale nu-i aici!"
"Calea-i bună pentru fugă,
Urmă nu-i pintre potici;
Pedeştri oaspeţi aici nu-s,
Că-i duc alţii tot pe sus.

Răsăritul se înfoacă,
Roibule, hai în galop!
Păn va bate popa-n toacă
Avem încă un hârtop,
Piatra Teiul a ura
Păn cucoşul va cânta."

"Ah, iubite, frâul strânge;
Sărind calul acel râu,
De o stâncă mă va frânge!"
"Ce-ţi atârnă de la brâu?"
"Sunt metanii de la schit,
Ce-un sahastru-au dăruit!"

"Ce metanii fioroase,
Că a roibului ochi scot.
Vezi cum tremuru-l răzbate!
Deci aruncă-le de tot!"
Roib-atunci pe munte-nalt
Ia o milă într-un salt.

"Cele pietre ce să fie,
Cele cruci şi săpături?"
"Nu sunt cruci, ce e tărie
Curţei mele dimpregiur;
Pre zid dacă voi sui,
Calea-n veci vom mântui."

"Ce-ai stătut, o, dulce-odoare?
Roua m-a muiet de tot;
Răce-i vântul chiar la zoare,
Să-ţi urmez de-amu nu pot.
Tremură soţia ta,
Copere-mă c-o manta!"

"Dulce doamno, iacă-ndată
Eu voi pune pe-al tău sin
A me frunte înfocată,
Ce mă arde ca venin.
De ea piatra s-a-ncălzi,
Doar ceva m-oi răcori.

Ce colană-i ferecată?"
"Crucea care mam-au dat!"
"Cruce-mpunge ca săgeata,
Fruntea me a încruntat;
Să nu paţi de ea şi tu,
Crucea leapăd-o de-amu!"

Căzând, peri acea cruce,
Butul doamna-n braţ a strâns,
Cel ce mână, cel ce duce,
D-un foc vânăt s-a aprins.
Roibul hohot d-om a dat
Ş-încă-o stâncă a saltat.

A Dochiei piatra tună
Şi cucoşul a cântat;
Din Hang clopotul răsună,
Când săhastrul a tocat,
Iar cu discul strălucit
Soarele au răsărit.

Dimineaţă, când să vie
Sântul popa la palat
Să serbeze cununie,
A pierit doamna din pat!
Pre Pion turnul lui But
De atuncea s-a văzut!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA