Editura Global Info / Literatură

Haralamb G. Lecca

Dona Clara

Spun poveştile că-n ţara,
Ţara-n care primăvara,
  Doarme beată de miros
  Cu zefirul somnoros
  Cărui pleoapele se-nchid,
Cînd pe cîmp se-ntinde seara
  Spun că la Valadolid,
Numai pentru că-l privise,
  Un paez înnebunise
  Dup-o brună: Dona Clara

Şi tîrziu, dus de nebuna
Lui pornire, — totdeauna
  Sărea zidul, singur el,
  În grădină la castel,
Şi-acolo, sub un balcon,
  Atingînd uşor ghitara, —
  Ca vrăjitul Apolon,
  Prins cu lira-ntre naiade, —
  El în ritm de serenade,
  O chema pe Dona Clara

L-auzeai din vreme-n vreme:
"Nopţi întregi o să te cheme
Gîndul meu, înnebunit
De-un amor nenorocit, —
Un amor, pe care-l plîng
De cu zori şi pînă seara,
Căci în van vreau eu să-nfrîng
Dorul meu atotputinte!...
El e tot ca mai-nainte:
Disperat e, Dona Clara!

Vino! Să fugim din ţara,
Ţara-n care primăvara,
  Doarme beată de miros
  Cu zefirul somnoros;
  Vino raiul să-ţi deschid,
Fermecîndu-l cu ghitara;
  Vino din Valladolid,
  Să cătăm aiurea locul,
  Unde poate-o vrea norocul
  Să m-asculte, Dona Clara.

Dac-ai şti ce tare-mi bate
Inima cînd pe-nserate,
Spre balconul tău mă-ndrept
Să te cînt şi să te-aştept,
Tot crezînd c-o să te-nduri;
Dac-ai şti ce grea-i povara
Astor crude lovituri,
Poate c-ale mele şoapte
Mi-ar ierta măcar o noapte
S-o petrec cu Dona Clara"

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Spun poveştile că-n ţara,
Ţara-n care primăvara,
  Doarme beată de miros
  Cu zefirul somnoros
Cărui pleoapele se-nchid
Cînd pe cîmp se-ntinde seara,
  Spun că la Valladolid
Amorezu-n dor amarnic
A cîntat un an... zadarnic!…

Era surdă Dona Clara…

TE-AR MAI PUTEA INTERESA