Heinrich Heine

Din basme vechi...

Din basme vechi o albă mînă
Te cheamă fluturînd în zări
Şi-auzi cîntînd o mîndră zînă
De peste nouă mări şi ţări...

Ea cîntă despre-o-mpărăţie
Fantastică din soare-apus:
Flori mari, necunoscute ţie,
Acolo strălucesc nespus...

Toţi arborii acolo sună
Şi cîntă parca-ar fi un cor:
Ca muzică de danţ răsună
Sonore glasuri de izvor,

Şi doine dragi, cum niciodată
Tu n-ai mai auzit, socot,
Te leagănă şi te desfată,
Pîn' ce te farmecă de tot.

Ah, dac-ai şti-ncotro anume?
Acolo cum ai vrea să pleci!
Să uiţi durerile din lume,
Şi-acolo să rămîi pe veci!...

Ah, mîndra asta-mpărăţie
Mi-apare în somn adeseori;
Dar, ca o negură pustie,
Se stinge totdeauna-n zori!

Traducere de ŞTEFAN OCTAVIAN IOSIF