Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Călătorii / Destinaţii

    Insula Corfu, Grecia

    CĂTĂLIN KISLINGER



    Orașul vechi al capitalei insulei, Corfu Town, cunoscut astăzi sub numele de Kerkyra.


    Insula Corfu este una dintre cele mai înverzite insule greceşti, fiind o destinaţie turistică aparte faţă de celelalte insule greceşti. Atracţiile sale sunt clima mediteraneană blandă, plajele cu ape cristaline, natura variată şi numeroasele vestigii istorice.

    Spre deosebire de insulele din Marea Egee, care sunt uscate şi fierbinţi, insula Corfu, datorită ploilor mai abundente, are o vegetaţie bogată, cu plantaţii de măslini, podgorii şi livezi de citrice.


    Corfu, Grecia.
    Corfu (greacă, Kerkyra) este o insulă a Greciei, în Marea Ionică, aproape de coasta albaneză, de care este despărţită printr-o strâmtoare cu o lățime de 3 până la 25 km. Este de asemenea o Prefectură ce mai conţine o serie de insule mai mici din apropiere printre care cele mai importante sunt insulele Paxoi şi Othonoi.

    Insula Corfu are o lungime de aproximativ 64 km şi o lăţime de aproximativ 32 km. Nordul insulei este mai larg şi mai muntos, iar zonele de coastă sunt bine dezvoltate având plaje bune cu pietriș. Sudul insulei este mai îngust şi are plaje mai nisipoase, având o atmosferă mai liniştită şi mai tradiţională.

    Oraşul Corfu, capitala insulei, a căpătat de-a lungul timpului influenţe franceze, veneţiene şi britanice, ceea ce îl face să aibă un aer cosmopolit. Acum 40000 de ani insula era legată de continent şi era locuită.

    Principalele atracţii ale insulei Corfu

    Orașul Vechi. Oraşul vechi din Corfu Town, cunoscut astăzi sub numele de Kerkyra, este renumit pentru atmosfera sa romantică şi plină de mister. Atracţiile sunt străzile sale mici între clădirile înalte, pieţele pavate, casele antice şi vechile ziduri veneţiene, pub-urile elegante, forfota turiştilor şi galeria minunată din faţa Esplanadei.

    Paleokastritsa. Situată la 25 km de orașul Corfu, stațiunea Paleokastritsa este unul dintre locurile cele mai pitoreşti şi mai uimitoare de pe insulă. Paleokastritsa este formată din două peninsule mici, care permit turiștilor să aleagă între şase golfuri diferite cu plajele lor. Aici, apa marii are culori uimitoare şi din acest motiv, Paleokastritsa este una dintre cele mai bune locuri din Corfu pentru snorkeling şi scuba diving.

    Aghios Gordios. Situată la 20 km de orașul Corfu, staţiunea Aghios Gordios este renumită pentru golful cu plaja lungă de 1,5 km cu nisip fin şi apa cristalină.

    Pelekas şi Tronul Kaiserului. Pelekas este un mic şi minunat sat de munte situat la 270 m altitudine, nefiind o destinaţie de vacanţă tipică în Corfu, atracţiile sale fiind apusurile de soare uimitoare şi vederea completă asupra insulei.

    În anii de dinaintea Primului Război Mondial, Kaiserul Wilhelm al II-lea şi-a petrecut verile la Palatul Achillion, dar locul său preferat a fost satul Pelekas. De aici avea o vederea panoramică completă asupra insulei şi unul dintre cele mai impresionante apusuri de soare.

    Canal d'Amour. Canalul îndrăgostiţilor din Sidari este unul dintre cele mai populare obiective turistice din insula Corfu. Canal d'Amour (Canalul îndrăgostiţilor) este o operă a naturii, fiind format din stânci de calcar erodate care formează un canal către mare şi golfuri frumoase. Numele Canal d'Amour provine dintr-o veche legendă, care spune că, dacă două persoane înoată împreună aici, ele se vor îndrăgosti.

    Mirtiotissa. Staţiunea este renumită pentru plaja sa liniştită înconjurată de stânci înalte şi apa cristalină. Neoficial, Mirtiotissa este considerată principala plajă pentru nudism în Corfu.

    Insulele Diapontia. Situate la peste 4 km de insula Corfu, insulele Diapondia constituie un mic paradis mediteranean încă ascuns de turismul masiv. Cele trei insule Diapondia, numite Othoni, Erikousa şi Mathraki, sunt foate puţin populate, au sate izolate şi pitoreşti, cu puţine restaurante şi locuri de cazare. Natura este sălbatică, plajele nisipoase oferind intimitate şi relaxare chiar şi în vârful sezonului estival.

    Kerasia. Este una dintre cele mai frumoase plaje din insula Corfu, atracţiile fiind limpezimea şi culoarea mării, plaja cu pietricele albe şi panaroma splendidă asupra coastei Greciei şi Albaniei.

    Paleopolis. Este un sit arheologic înconjurat de ziduri vechi, situat la 4 km de oraşul Corfu unde se pot vedea ruinele antice ale oraşului vechi Kerkyra.

    Pantokratoras. Muntele Pantokratoras are 911 m înălţime, fiind cel mai înalt punct de pe insulă. Atracţiile muntelui sunt satele vechi tradiţionale în care timpul pare ca s-a oprit, cât şi Mănăstirea Ipsilou situată în vârful muntelui, de unde se poate vedea o panaoramă impresionantă asupra întregii insule.

    Aqualand. Este unul dintre cele mai mari parcuri acvatice din sud-estul Europei ce atrage anual mii de turişti.

    Cum ajung în Corfu

    cu maşina. Din Bucureşti, sunt două rute pentru a ajunge în Corfu:

    - Bucuresti – Sofia – Kulata – Iogumenitsa, distanţa fiind de 1060 km şi poate fi parcursă în aproximativ 15 ore.

    - Bucuresti – Veliko Tarnovo – Stara Zagora – Makaza – Komotini – Iogumenitsa, distanţa fiind de 1080 km şi poate fi parcursă în aproximativ 13 ore.

    Din Iogumenitsa se ajunge cu feribotul pe insula Corfu. Sunt două variante:

    - Iogumenitsa - Corfu Town, durata călătoriei fiind de aproximativ 1 oră şi 40 minute. Preţ 40 euro/maşină + 10 euro/persoană şi 15 euro/motocicletă.

    - Iogumenitsa - Lefkimi, durata călătoriei fiind de aproximativ 1 oră. Lefkimi se află situat la 40 km de Corfu Town. Preţ 26,40 euro/maşină + 6,50 euro/persoană.

    cu avionul. Legătura aeriană cu insula Corfu este asigurată de Aeroportul Ioannis Kapodistrias. Pe timpul verii sunt numeroase curse charter, durata unui zbor direct Bucureşti-Corfu fiind de 2 ore.

    Transferul de la Aeroportul „Ioannis Kapodistrias” în centrul oraşului Corfu Town durează 10 minute, costurile fiind:

    - taxiul, 17 euro călătoria
    - microbuz-shuttle, 20 euro/persoană
    - autobuz local (traseele 5 şi 6), 2,5 euro/persoană
    - companii private 27 euro călătoria/maxim 4 pesoane, 63 euro călătoria/maxim 10 pesoane

    Taxele de drum

    • Taxa de pod: La vama Giurgiu - Ruse se plăteşte o taxă de pod: pentru autoturisme taxa este de 13 lei sau 3 euro la trecerea din Romania în Bulgaria şi 4 leva sau 2 euro la întoarcere. Nu se acceptă lei la vama Ruse (Bulgaria), pentru taxa de pod, pentru trecerea în România.

    • Vigneta de Bulgaria: La intrarea în Bulgaria trebuie cumpărată vigneta pentru Bulgaria. Pentru autoturisme, vigneta costă 10 leva (5 euro) pentru 7 zile sau 25 leva (13 euro) pentru o lună.

    De regulă, la ghişeele de după punctul de frontieră este mai aglomerat. Deoarece în Russe se poate circula fără vignetă, aceasta se poate cumpăra mai convenabil cu cardul de la majoritatea benzinăriilor din oraş, mai ales că combustibilul pentru autoturism este mai convenabil la preţ decât în România.

    Taxe de autostradă Grecia

    De reţinut

    • Numele insulei Corfu este versiunea italiană a cuvântului koryphai din greaca veche, însemnând "dealurile", referindu-se la cele două vârfuri mai înalte din oraşul Corfu unde au fost ridicate Vechea Fortăreaţă şi Noua Fortăreaţă.

    • Sezonul turistic în insula Corfu începe din iunie până la sfârşitul lui septembrie. Iulie şi august sunt lunile de vârf, mai aglomerate, iar preţurile la cazare sunt duble faţă de restul lunilor (mai, iunie, septembrie).

    • Insula Corfu este singurul loc din Grecia în care se joacă cricket, acest lucru datorându-se influenţei britanice (1814-1908).

    • Faţă de România şi Grecia, preţurile cele mai mici la combustibil sunt în Bulgaria, unde la benzinăriile marilor reţele internaţionale se poate plăti cu cardul.

    • În Grecia, benzina este mult mai scumpă decât în România, în jur de 1,60 euro/litru. Motorina este aproximativ la fel ca în România, aproximativ 1,25-1,30 euro/litru.

    Imagini din Corfu



    Oraşul Corfu, capitala insulei cu acelaşi nume.



    Vedere asupra Mănăstirii Vlajerna și Insulei Pontikonissi. Corfu, Grecia




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA

    Atena este unul dintre cele mai vechi orase din Europa, cu o vechime de cel putin 3400 de ani. Atena este un oras foarte aglomerat, cladirile avand maximum 3-4 etaje. Este locul de nastere al Jocurilor Olimpice.
    Insula Rodos este cea mai mare dintre insulele Dodecaneze ce aparţin Greciei. A fost renumită în întreaga lume pentru Colosul din Rodos, una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, iar astăzi este una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Europa.
    Creta este una dintre cele mai populare destinatii de vacanta din Grecia. Peste doua milioane de turisti viziteaza in fiecare an Creta. Insula are plaje si statiuni excelente, dar si munti ai caror varfuri raman acoperiti cu zapada aproape tot anul, chei muntoase impresionante, peisaje desertice, orase metropolitane si sate traditionale.
    Biala este o mică staţiune pe coasta bulgară a Mării Negre, situată la 60 km de oraşul Varna. Localitatea atrage prin atmosfera pastorală şi peisajul pitoresc. Faleza este înaltă, iar plaja nisipoasă este lungă şi relativ îngustă. Apa mării este caldă şi curată, iar fundul mării avanseaza lent.
    Veliko Tărnovo, pitorescul oraş medieval din nordul Bulgariei, este o frumoasă destinaţie turistică la care se ajunge relativ uşor, fiind foarte aproape de România. Atracţia principală este cadrul natural deosebit, peste care se suprapune oraşul medieval cu un specific arhitectural aparte, oraş situat pe cele trei dealuri Tsarevets, Trapeziţa şi Svieta.
    Yailata este o rezervaţie arheologică din Bulgaria, pe coasta Mării Negre, la 47 km distanţă de Vama Veche. Ea cuprinde peste 100 de peşteri-locuinţă datate din secolul a 5 î.e.n., trei necropole săpate în rocă, o fortăreaţă construită la sfârşitul secolului al 5-lea, un sanctuar, pietre de sacrificiu, vinării şi alte patru morminte din perioada antică.