Ion Luca Caragiale

Da şi nu

Aţi cunoscut desigur gloaba sacagiului care vă cară în toate zilele apă. Bietul animal, modest pe atâta pe cît e de brav, nu s-a plictisit niciodată să meargă la pas de la casa sacagiului până la Filaret, şi pe urmă... în fine, slujba pe care e chemată s-o facă orice gloabă de sacagiu.

Nici un moment deosebit în viaţa bietului animal pîn-acuma. Dar se întâmplă odată şi altfel. Sacagiul are o dată fantezia să meargă mai degrabă acasă. Gloaba refuză să schimbe pasul. Din ce ştie ea nu vrea să iasă nici moartă. La pas ştie să meargă şi anume pe un drum dat: nu schimbă nici mersul, nici drumul, în ruptul capului.

Sacagiul o ia pe gloabă cu vorbă bună, o mîngîie, o cheamă pe nume, o îndeamnă binişor: degeaba. Impacient, îi dă cîteva bice: gloaba începe să ţopăie în picioare pe loc şi nu vrea să pornească - o zi întreagă e în stare să ţopăie din picioare de-atâtea ori cîte, daca ar merge, ar face o poşte întreagă - dar din loc nu se mişcă.

Sacagiul, văzînd încăpăţânarea bestiei, recurge la alt mijloc: începe, rîzînd, să gâdile gloaba la urechi, doar de-o putea urni din loc. Atunci, gloaba bătrână e apucată de toate furiile: începe să sforăie, să dea din picioare, să se rescacăre, să gîfîie, să tuşească şi să facă nişte salturi ridicule, ameninţînd să sfărîme ulubele căruţii.

Să te ferească Dumnezeu de gloaba bătrână cînd o apucă revolta dignităţii personale.

Ei, credeţi că numai la sacale sunt gloabe? Aşi! Vreţi gloabe, adevărate gloabe, cele mai nărăvaşe? Căutaţi-le în literatură.

Cum ăi scoate-o din drumul bătut, cum i-ei cere, gîdilînd-o cît de puţin, să meargă altfel decît la pasu-i cunoscut de gloabă bătrînă, începe să sforăie, să ţopăie, să se screamă, să se răscacăre, pentru a-şi afirma dignitatea personală.

Pas de zi o voarbă de glumă asupra unui aşa de nobil animal! Animalul nu are să o înţeleagă şi are să-ţi facă o demonstraţie ridiculă.

Se poate glumi?

— Da şi nu.

— Se poate când ai de-a face cu oameni sănătoşi.

— Nu se poate cu oameni bolnavi.

— Se poate cu oameni veseli şi bine dispuşi.

— Nu se poate cu oameni posaci şi mîhniţi.

— Se poate cu oameni de spirit.

— Nu se poate cu oameni proşti.

— Se poate cu literaţi şi artişti.

— Nu se poate cu gloabe literare şi artistice.

Epoca, 4 decembrie 1896