Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

O nouă societate română

Mai mulţi domni şi doamne din societatea aleasă ş-au propus să înfiinţeze o societate pentru cultivarea limbii şi literaturii naţionale. Scopul lor este frumos şi cu atât mai lăudabil cu cât este lipsit de orice intenţie de câştig material, sperăm.

Vom avea deci o societate în care nu se vor subscrie acţiuni, ci poezie sau proză frumoasă; nu se vor mai tăia cupoanele cu folos, ci versurile de prisos, şi în adunarea generală, în loc de dividende, se vor împărţi aplauze şi complimente.

Proiectul de statute obligă pe membrii de ambe sexe să nu mai vorbească nici în lume, nici în intimitate limbi străine şi mai cu seamă limba franceză; ei sunt obligaţi a vorbi, cu copiii, cu amicii, la biserică, la five-o-clock-uri, la teatru, la baluri, numai româneşte. Dorinţa poetului: “O, vorbiţi, scriţi româneşte, pentru Dumnezeul” va căpăta pentru membrii tinerii societăţi putere de lege.

Era în adevăr şi timpul ca societatea noastră din straturile superioare să ajungă la convingerea că dispreţul limbii naţionale şi uzul limbii franceze trebuiau să înceteze.

A vorbi româneşte, a scri (cum zice poetul), a citi numai româneşte este o datorie pentru orice român, şi mai ales pentru orice româncă, pentru orice mamă, care, se-nţelege, are copii, căci altminteri nu am mai putea înţelege de ce limbii naţionale i se zice limba maternă.

Naşte numai o întrebare, chiar mai multe.

Limba românească este mai grea puţin decât limba franceză, mai cu seamă dacă voim să vorbim sau să scriem cugetări mai ridicate de la nivelul absolut banal al vieţii de toate zilele, sau când voim să exprimăm simţiri mai alese.

Nu vrem să zicem, Doamne fereşte, că limba română n-ar fi cumva în stare să exprime toate cugetările şi simţirile, fie ele cât de înalte sau de adânci; nu, dar limba franceză este o limbă deja aproape cristalizată în formule precise, aşa că orice minte găseşte în repertorul de formule franceze pe aceea care-i trebuie în orice ocazie.

Aşa se explică uşor cum atâtea domnişoare au aerul că spun ceva când baraguinează franţuzeşte. De câte ori n-auzi foarte pe nepotrivite un Avec ça! Ça y est! Par exemple! Şi totuşi, parcă auzi ceva potrivit.

Mai ales când e vorba de ceea ce se zice în limba franceză un bout de causerie, ce te faci fără Avec ça?

Apoi noua societate mai obligă pe membrii de ambe sexe să scrie numai româneşte. Foarte bine — asta pentru public. Dar presupune că o doamnă voieşte să scrie un răvăşel trandafiriu, poftim să-l înceapă altfel decât cu: Mon petit chien bleu; ce te faci cu statutele? afară numai dacă doamna nu va împinge respectarea lor până a scrie: Căţeluşul meu, albastru!

Pe urmă vine chestia cititului. Să nu mai citească nici un membru nimic afară de româneşte, zic statutele.

Dar atunci din două una: ori că societatea e compusă din membri cari scriu numai şi nu vor să citească, ori membrii ei s-au hotărât a nu citi decât foarte rar sau chiar de loc — pentru că desigur nu poate fi vorba de citirea publicaţiilor politice, ci de literatura propriu-zisă — şi tot ce se tipăreşte negru pe alb, ba de la o vreme şi roşu, nu se cheamă tocmai literatură.

Atunci ce-i rămâne tinerei societăţi de făcut? va întreba cineva.

Mult, îi vom răspunde: să înveţe româneşte, şi asta nu e lucru uşor. O societate care a vorbit treizeci de ani limba franceză a guvernantelor elveţiene nu poate lesne, prin nişte statute, s-o-schimbe pe o alta, pentru care nu există până acuma guvernante.

Societatea să înfiinţeze o şcoală de guvernante, fie chiar elveţiene, numai să fie o şcoală de guvernante care să vorbească româneşte.

Aceasta credem c-ar trebui să fie articolul fundamental al statutelor tinerei societăţi.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA