Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

„Răzbunarea lui Anastase”

Acesta e titlul povestirii istorice pe care d. Ciru Oeconomu a publicat-o zilele trecute. O analiză critică amănunţită nu poate încăpea în cadrul nostru; noi trebuie să ne mărginim a ne arăta numai în linii generale impresia ce ne-a făcut-o citirea acestei lucrări.

Autorul, ocupându-se mai demult cu studiul aşezămintelor juridice de pe vremea marelui Teodosiu, a fost atras de farmecul acelei epoce aşa de frământate în urma cuceririi dreptului de dominare în statul roman de cătră religia creştină. Cercetările juridice l-au îndemnat să penetreze şi-n domenul celor istorice, şi farmecul acestora a inspirat jurisconsultului povestirea ce ne prezintă.

În scurt, este istoria unui tânăr pribeag, de cea mai joasă provenienţă, care, din depărtările vastei împărăţii, vine cu un băţ în mână şi cu o traistă-n spinare în marea cetate romano-creştină, să-şi caute şi el, ca alţi mulţi, norocul. Şi îl şi găseşte, ca toţi acei ce ştiu bine să rabde şi pot să-ndrăznească mult. Norocul îl ia de mână şi-l duce pe cărările sucite, strimte şi prăpăstioase, pe care numai el le cunoaşte; şi, când ajunge la capăt după atâta multîncercată răbdare, norocul îi dă voie să-ndrăznească: atunci Anastase aruncă băţul pribeagului şi ia sceptrul împăratului, aruncă de pe umeri traista, ca să îmbrace hlamida împărătească.

Este o povestire cu deosebire interesantă. Tabloul luptelor şi sfâşierilor partidelor religioase, descrierea amănunţită a moravurilor şi obiceiurilor, şi-n genere a modului de trai de pe vremea aceea (secolul V) constituiesc aparatul decorativ al acestei simple povestiri.

Figura răbdătorului, îndrăzneţului şi norocosului Anastase, în toată această luxoasă punere-n scenă, la început d-abia luată în seamă, creşte încet-încet, se ridică treptat, până ajunge a domina scena întreagă.

Anastase este la sfârşit aproape de tron, pentru că este amantul împărătesii Ariana, soţia rănită în suflet a smintitului Trascaliseu, cunoscut sub numele de Zenon Isauricul. Smintitul împărat este tras într-o cursă şi-ngropat de viu într-un cenotaf, unde merge, însolit de credinciosu-i Anastase, să caute un inel făcător de minuni. Zenon se coboară în sicriul de piatră, să ia din fund inelul mult dorit; atuncii Anastase apleacă încetinel lespedea grea, care se lasă pe un scripet ascuns şi aproape acopere sicriul. Rugăminţi, promisiuni, ameninţări, blesteme — toate de prisos: capacul se aşează d-a binele pe muchile cenotafului, prin păreţii căruia nu se mai poate auzi îngrozitorul zbucium al smintitului şi nefericitului îngropat.

Anastase e a doua zi soţ al Arianii şi împărat al Răsăritului.

Povestirea d-lui Ciru Oeconomu, afară de unele mici ezitări şi asperităţi de formă externă, este limpede şi curgătoare: e o melodramă pasionată, cu mare spectacol şi cu, o strălucită şi savantă punere în scenă.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA