Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Tatăl nostru

Bunica s-a sculat de dimineaţă cu spatele-n sus.

Nepoţica ei s-a sculat din contra foarte bine dispusă.

Bunica o spală, o găteşte ş-o piaptănă; nepoţica, la fiecare trăsătură a pieptenului, se strâmbă.

Gata...

Bunica: Aşa. Acu zi Tatăl nostru.

Nepoţica (stând dreaptă-n picioare şi cu o figură gravă, plină de componcţiune): „Tatăl nostru carele eşti... carele eşti... eşti în..."

B.: În ce, proasto?

N.: „...carele eşti în...!"

B.: Iar ai uitat!

N.: N-am uitat, bunico!

B.: Atunci, de ce nu zici? Unde ţi-e gândul? începi iar! „Tatăl..."

N.: (repede): „Tatăl nostru, carele eşti în ce..."

B.: „...ruri!..."

N.: „...ruri!..."

B.: Ei?

N.: „...sfinţească-se numele tău, vie... vie... vie..."

B.: Ce să vie, urâto?... Vezi că iar nu ştii?!

N.: Ba ştiu, bunico!

B.: (pe acelaşi ton): Apoi, dacă ştii, de ce nu spui, ciumulico?

N.: (reculegându-se): „Facă-se voia ta!..."

B.: Hoho! nu aşa, strâmbo! „Vie-mpărăţia ta, facă-se voia ta, precum în cer şi pe pământ..."

N.: „...precum în cer şi pe pământ..."

B.: Mai departe!

N .: (ca şi cum ar recita, distrată): Mai departe...

B.: (zgâlţâind-o de braţ): Nu „mai departe", toanto! Ai uitat-o şi asta? Astăzi n-ai să mănânci?

N.: Ba da, bunico!

B.: N-o să ceri, pâine?

N.: Ba da!

B.: Apoi, atunci? (Gravă:) „Pâinea noastră..."

N. (repede): „Pâinea noastră cea din toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi şi…"

B.: „...şi ne..."

N.: „...şi ne..."

B.: (impacientă): „şi ne iartă nouă greşelile noastre... precum... precum..."

N.: „...precum... precum..."

B.: (plictisită): Precum, ce?

N.: „...precum ce..."

B.: (scoasă din răbdări): „...precum iertăm şi noi..."

N.: „...precum iertăm şi noi... şi noi..."

B.: (exasperată): „greşiţilor noştri!" măgăriţo! (îi arde o palmă peste zulufii de la ceafă.) „Și nu ne duce pe noi în ispită, ci..."

N.: „...ci ...ci... "

B.: (tare): „...ci ne izbăveşte de cel rău!"

N.: (răsuflând): „...ci ne izbăveşte de cel rău!" (îşi face cruce şi pleacă din loc.)

B.: (apucând-o de un zuluf şi oprindu-o): Numai atâta?

N.: (plictisită): Numai atâta, bunico!

B.: N-ai mai uitat nimica, diavole?

N.: Nimica, bunico!

B.: (iritându-se treptat): Nimic?

N.:(asemenea): Nimic!

B.: (vrând s-o arză la ceafă, face o mişcare rău calculată şi cade): ...A!...

N.: (aducându-şi aminte): Amin, bunico! (Fuge-ntr-un picior.)

Moftul român, 1901, 6 mai

TE-AR MAI PUTEA INTERESA