Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ion Minulescu

    Romanţa noului-venit

    Străinule ce baţi la poartă,
    De unde vii
    Şi cine eşti?...
    Străinule de lumea noastră,
    Răspunde-ne de unde vii,
    Prin care lumi trăişi coşmarul nepovestitelor poveşti
    Şi-n care stea găsişi coloarea decoloratei nebunii?...

    De unde vin?...
    De unde pot veni, când ochii-mi,
    Plini de regrete şi tristeţi,
    Par două candele aprinse în cripta morţilor poeţi?
    Priviţi...
    Sandalele-mi sunt rupte,
    Iar toga ce mi-o dete-Apollo
    În noaprea când pornii spre voi
    Abia-şi mai flutură albastrul de-a lungul umerilor goi.

    Sunt gol ―
    Căci calea-mi fuse lungă
    Şi-n calea mea-întâlnii pe rând
    Pe toţi câţi vrură să vă vândă
    Podoabe noi ce nu se vând,
    Pe cei ce vrură să vă cânte romanţe noi,
    Pe cei ce vrură
    Să vă-ndrumeze spre mai bine ―

    Spre-acel frumos întrezărit
    În armoniile eterne
    Dintr-un sfârşit
    Şi-un infinit,
    Pe cei ce v-au adus lumina,
    Pe cei ce i-aţi primit cu ură
    Şi i-aţi gonit cu pietre ―
    Pietre ce s-or preface-n piedestale
    În clipa când vă va cuprinde beţia altor ideale!...

    De unde vin?
    Eu vin din lumea creată dincolo de zare ―
    Din lumea-n care n-a fost nimeni din voi,
    Eu vin din lumea-n care
    Nu-i ceru-albastru,
    Şi copacii nu-s verzi, aşa cum sunt la voi,
    Din lumea Nimfelor ce-aşteaptă sosirea Faunilor goi,
    Din lumea cupelor deşarte şi totuşi pline-n orice clipă,
    Din lumea ultimului cântec,
    Purtat pe-a berzelor aripă
    Din ţărm în ţărm,
    Din ţară-n ţară,
    Din om în om,
    Din gură-n gură, ―
    Din lumea celor patru vânturi
    Şi patru puncte cardinale!...

    Deschideţi poarta dar,
    Şi-n cale
    Ieşiţi-mi toţi cu foi de laur,
    Iar voi, ce măsuraţi cu versul gândurile ce n-au măsură,
    Veniţi în jurul meu degrabă,
    Şi-n cântul lirelor de aur,
    Porniţi cu mine împreună

    Spre lumea-n care nu-s castele cu punţi
    Şi şanţuri feodale,
    Nici ruginite porţi de-aramă, la care bat cei noi sosiţi...
    Veniţi cu toţii cât mai e vreme,
    Şi mai puteţi cânta ―
    Veniţi!...
    Veniţi, să vă aprind în suflet lumina stinselor făclii
    Şi-n versuri fantasmagoria şi vraja noilor magii!
    Iar cânturile voastre ―
    Cânturi cu care azi cerşiţi o pâine ―
    Să le-ncunun cu strălucire aureolelor de mâine!...
    Dar poarta a rămas închisă la glasul artei viitoare.
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

    Era prin anul una mie şi nouă sute opt ― îmi pare.


    Convorbiri critice II, nr. 1, 1 ianuarie 1908




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA