Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ion Minulescu

    Spre Insula enigmă

    lui N. M. Condiescu

    Un şuierat prelung salută ivirea zorilor...
    În larg,
    Un strop de purpură pătează-albastrul violet almării,
    Pe bric,
    Lumina roşie se stinge în vârful primului
    catarg,
    Şi-n locul ei, pe sfori, se-nalţă pavilioanele...
    E ziuă!...

    Şi mateloţii se deşteaptă pe bord,
    Şi ancorele grele
    Apar cu ghearele-ncleştate,
    Ca nişte fiare-nfometate...
    Şi bricul alb se mişcă-alene
    Cu graţia unei sirene
    Ce se răsfaţă-n plasa de inele
    Şi de brăţări lichide,
    Ce dispar
    Pe poarta larg deschisă lângă far!...

    Adio, port...
    Adio, cuib de veselie trecătoare...
    Adio, cabareturi...
    Adio, dansatoare...
    Adio, ciocnet de pahare...
    Adio, tot ce-a fost...
    Adio!...

    De-acum, pornim...
    Pornim din nou...
    Pornim!...
    Şi-n urma noastră, marea
    Îşi împleteşte respirarea
    Cu al sirenelor ecou ―
    Eternul nostru semn de întrebare!...Iar mai târziu
    Sărmanul port
    Abia-şi mai lămureşte-n zare
    Conturul alb,
    Ca şi-un cavou
    Din care morţii-ncep să-nvie!...
    Şi bricul nostru-i primul mort
    Care-a-nviat,
    Înveşmântat
    În alb,
    De sus şi până jos,
    Ca şi Cristos!...
    Suntem departe ―
    Da... departe!...
    Şi vântul mării ne sărută
    Pe frunte,
    Pe obraji,
    Pe gură...
    Şi parcă ne cunoaşte, vântul ―
    Cu nevăzutele lui braţe ne-arată drumul
    Şi ne-nvaţă
    Să ne ferim de sfatul zării,
    Căci zarea-i veşnic prefăcută...
    Şi-apoi ne lasă când pricepe
    Că noi i-am tălmăcit cuvântul!...

    Plutim spre răsăritul lumii,
    Plutim spre prima dimineaţă!...
    Şi bricul alb
    Sfâşie-n două covorul apelor albastre,
    Lăsând în urma lui o dâră de spumă creaţă,Ce se-ntinde
    Ca şi o punte nesfârşită,
    Pe care sufletele noastre
    Se vor întoarce-acasă-n ziua
    Când uraganele ne-or vinde!...
    Şi-aşa, pluti-vom toată ziua...
    Şi-aşa, pluti-vom noaptea toată...
    Şi-aşa, pluti-vom vreme multă ―
    Căci „prea multă” nu e niciodată,
    Când ne-ndreptăm spre „Insula enigmă”,
    În care nu ştim nimeni încă, ce va fi ―
    Dar ştim cu toţii că-ntr-o bună zi,
    Noi, cei născuţi din tată-n fiu navigatori,
    Vom acosta la rândul nostru-nvingători...

    Şi-atunci ―
    Stăpânii Mării Negre noi vom fi!…


    Viaţa literară şi artistică II, nr. 4, 27 ianuarie 1908




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA