Ion Minulescu

Strofe pentru întuneric

După fiecare act al tragediei, tu cobori banal ca o cortină, şi din spasmul agoniei de lumină împrumuţi aspecte noi monotoniei.

Întunerec... Întunerec... Întunerec!...
Cu veşmântul tău de doliu sau de gală, tu-nfrăţeşti o noapte boreală cu orchestra unui dirijor isteric...

Tu unifici adevărul cu minciuna, tu amesteci frumuseţea cu urâtul şi-ntregeşti prezentul cu trecutul, când nimicul şi cu totul făceau una...

Ca o pleoapă obosită, sub povara unei lacrimi încrustate între gene, tu te-nalţi şi te cobori alene, alternând asfaltul cu Carrara!...

Întunerec ― frate bun cu nebunia, cu iubirea, cu păcatul şi cu crima ― tu eşti ritmul infinitului şi rima, ce ne legi în somn cu veşnicia.