Ionică Tăutu

Epitaf

Zac fără suflare,
În vecinic-uitare
Aici în mormânt;
De toţi despărţită.
În veci părăsită,
Mă-ngrop în pământ.

Aşa-i la o floare,
Ce-a vântului boare,
Cu-a zorilor plâns
O fac să răsaie;
Săcerea d-o taie,
Tot lustrul i-au stâns.

Mărirea, averea,
Norocul, puterea,
Toate-s acum lut;
Şi nu duc cu mine,
Decât rău sau bine.
Ce-n lume-am făcut.

Fericirea-i dusă,
Lumina-i apusă,
Şi tot ce-am lăsat
Îi spre neuitarea,
Şi spre pomenirea
Tristului bărbat.

Inimilor vie,
În nemernicie,
Iară sfat le las,
C-aşa să petreacă,
Cum ar vre să facă
Într-al morţii ceas.

Rudele o slabă
Mângâiere aibă,
C-în negrul pământ
Precum legea scrie,
Întru vecinicie
N-om vidè curând.

Aşteaptă, ceteşte,
Trecător opreşte,
Paşii nu grăbi,
Marginea-ţi va spune
Uitatul meu nume,
De voieşti a-l şti.