Editura Global Info / Literatură

Magda Isanos

Zeii

Ieşind din pământ,
zeii cu creştetul sfânt
semănau a pomi şi tufişe.
Luna cu raze furişe
lumina coroanele lor –
de laur şi mirt mirositor.

Unde puneau piciorul sau mâna
înflorea îndatã ţărâna,
şi chiar în cer se făcură poiene
de stele clipind alene.

Apoi cântece s-auziră,
de cimpoi şi de liră,
şi multe glasuri subpământene.

Aurul spunea vorbe viclene:
„Sunt ascuns şi totuşi lucesc.”
„Sunt marmora din care templele cresc.”
„Sunt piatra preţioasă, safirul.”
„Sângele mi-i ca trandafirul."

Zeii stăteau pe pietre aşezaţi,
luminoşi – în afară – şi-ngânduraţi,
până ce florile-ncepură zglobii
melodii.

Clopoţei erau, clopoţei –
la un loc câte cinci, câte trei.
Şi răcoros sunau albastrele,
cărora le răspundeau astrele,
cald, ca-ntr-o guşă de turturicã,
floarea roşie cânta – şi fricã
răspândeau mortuarii crini,
de lună plini.

Geniile veniră
din scorburi, în sunet de liră.
Săreau, jumătate oameni, jumãtate fiare,
centauri, zâne şi vrăjitoare.
...................................................
Era plină grădina.
Cu fiecare zeu creştea lumina.
„Se face primăvară, zise-un arbust,
mugurii mei s-au umplut de must.”
„Şi noi, vorbirã broaştele ţestoase,
simţim pământul bine cum miroase.”

Şi nu ştiu cine râse cristalin.
Cu toţii ciocnirã şi bãurã vin,
sau poate numai luminã de lunã,
care ameţeste şi-mbună
la fel oamenii şi stafiile...
„Înfloreascã viile...”
strigă zeul mic cât un ciot.
Doamne, se face ziuă de tot...

Şi pământul sorbea încet
visul acesta de bătrân poet,
întâi picioarele întraripate
ale zeilor care ocroteau o cetate,
apoi coapsele, umerii lini,
mâinile purtând lalele şi crini,

şi-n fine creştetul lor luminos.
Câteva ramuri văzui pe jos.
O broască şi-o aripă de corb –
însă soarele-n cer era orb.

"Poezii", 1943

TE-AR MAI PUTEA INTERESA