Editura Global Info / Literatură

Ştefan Octavian Iosif

Frumoasa Irină

La Curţile Nouă, din capăt de ţară,
Tremură din vîrfuri plopi cu frunza rară...
Nu ştiu : mîndrul soare străluci deodată,
Ori în prag frumoasa Irină s-arată?

În cosiţă-şi prinde garoafa-nflorită...
Pleacă la fîntînă şi vine zorită.
Şuieră mierliţa, strigă cucu-n leasă:
„Cucule, azi-noapte m-am visat mireasă...”

Pune jos oleacă albele cofiţe,
Scutură de rouă negrele-i cosiţe;
Cată peste umăr, inima-i îngheaţă:
Soarele pe dealuri s-a-nvălit în ceaţă...

Galbenă de spaimă vine-n fuga mare:
— Mamă! grea furtună ameninţă-n zare...
Negri ca păcatul nouri se ridică...
Inimioara toată mi-a-ngheţat de frică!

— Draga mamii, dragă! Vestea ta nu-i bună!
Nu-s nici nouri negri, nu-i nici grea furtună...
Ci păgînătatea într-acoace vine,
Ca să mi te ceară, Irino, pe tine...

Creşte-n zare goana pulberii stîrnite,
Zguduie pămîntul ropot de copite...
Aleargă prin casă bătrîna şi plînge,
Frumoasa Irină mînuţile-şi frînge:

— De-acu, mamă dulce, rămîi sănătoasă,
De te-a-mpins păcatul să mă faci frumoasă...
Fost-ar fi mai bine să mă-nghiţă iadul
Decît să mă vadă roabă Ţarigradul!...

...Spumegînd se bate Dunărea pe maluri,
Caicul porneşte clătinat pe valuri,
Soarele preschimbă apele-i în sînge,
Frumoasa Irină se roagă şi plînge:

— Turcule, dă-mi drumul să mă-ntorc la mama,
Mi-am uitat pe masă salba şi năframa;
Mi-am lăsat acolo lada mea de zestre,
Şi-au rămas orfane florile-n ferestre...

Dunărea bătrînă curge tulburată,
Frumoasa Irină stă îngîndurată,
Şopotind se-ngînă valurile-n spume,
Parc-ar tot striga-o cineva pe nume...

„Nu-i seraiul vrednic tu să-i fii podoabă!
Nu-i vrednic sultanul să te facă roabă!...”
Soarele se stinge scăpătat pe dealuri,
Şi-a pierit frumoasa Irină sub valuri...

...Iar de-atunci bătrînii spun că-n locul unde
Şi-a găsit copila mîntuire-n unde,
Dunărea mi-aduce apă vecinic lină,
Ca să doarmă-n pace frumoasa Irină...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA