Mihai Eminescu

Strigături

Eu pe pieptul tău culc capul
Şi mă uit la tine-n faţă,
Ca copilul ce se uită
L-ale maicii sale braţe.

Ca miresele să îmble ori să calce ca pe piuă.

Chiar sărac, de ai drăguţă,
Ai mulţimi de daraveri,
Căci primeşti şi dai simbrie
În necazuri şi plăceri.

Că amorul e zădarnic
Nu vei şti numaidecât.
Ci atunci numai, copile,
Când de el te-i fi topit.

Ce-mi scoţi ochii cu mândria
Şi-mi vorbeşti că o să-mi treacă
Fie omul cât de mândru
Tot la dragoste se pleacă.

Unde dragostea domneşte
Ia greşelele-n nimic,
Căci prin certele omenimii
E ca ramul de finic.

Ştiu eu dacă ţii la mine,
Dacă tu nu mă înşeli?
Căci pe buze-s scrise numai
A iubirei învoieli.

Oricât fii nenorocită
Tot cu dragostea te iei —
Oricum simtă-o bărbatul,
Îndoită-i la femei.

Căci la dragoste de cade
Tare mult s-au îmblânzit.

Limba-n gură ţi se moaie
Pe când dragostea vorbeşte.

Ah, mai bine să mă-nşele
Chiar de zece ori amorul
Decât nenşelat de dânsul
Nici să-l ştiu şi să-i duc dorul.

Mulţi scăpare-am cu viaţa
Din al dragostei război
Cu dulceaţa-i nesfârşită,
De nu ne-am lupta în noi?

Tolba dragoste-i de aur,
Dar săgeata-i otrăvită.

Şi la poala hainei tale
E adânc de altă floare.

Haine noi cari la îmblet
Lin de trupu-ţi se lipesc
Şi arată cu-a lor cute
Boiul tău împărătesc.

Şi te mlădii cu mult farmec
Între creţii-mbrăcăminţii:
Ştii că toată eşti frumoasă
Şi că eşti răpirea minţii.

Haina ta cea minunată
Nu-i în stative ţesută,
Căci uşoară-i ca de neguri
Şi te mişti ca şi o ciută.

Pedepsit-au mâna inul
Pânză fină ca să ţeasă,
Cât tu pari a fi mai goală
Căci uşoară-i ş-arătoasă.

Şi albastre fine torturi —
Străveziile mătăsuri —
Cât cu-a ta privire fină
Umbra tu abia le măsuri.

Oh, cum este de ciudată,
Linguşită, dezmierdată!

Nici prea mare, nici prea mică,
Dar crescută subţirică,
Nimeni n-ar putea să zică
Că nu-i coz de frumuşică.

Are haine-alesăţele
Şi podoabe de inele,
Multe fie, puţintele,
Tot îi stă bine cu ele.

Dulce mângâiere-mi fuse
Dar a rău mă mai aduse.

Blestemat să fie locul
Unde mi s-au aprins focul.

Căci un cântec cât de mândru
Ce cu glasul se-mpreună —
El din gură de femeie
Înzecit de dulce sună.

Cântec de zori
Deşteptarea plăcerilor,
Cântec de dor
Amorţirea durerilor.

Iar cântecul de dor
Ţi-aduce somn uşor.

Cântecele mai mult aprind
Durerile din dragoste
Când făr- de veste te cuprind.

Până ieri cu fetele,
Astăzi cu nevestele.

Cel ce cântă se dezmiardă şi pe el şi pe ceilalţi.