Editura Global Info / Literatură

Octavian Goga

Iubirea mea

În munţi cu creştetele sure, din albă inimă de stâncă,
S-a plămădit în taină lacul, şi din prăpastia adâncă
A biruit în drum pământul. Pe veci în matcă nastatornic,
El creşte azi şi creşte mâine, de cer şi de lumină dornic.

Căci are dragoste cu cerul de-a pururi mişcătoarea apă
Şi-n frământarea ei păgână ea coasta zgheaburilor sapă,
Cu pumnii sfarmă-n jur tărâmul şi urlă de amar ce-o doare.
Spre ceriuri braţele-şi întinde să-i vie dragul mire: Soare!

Când razele nepotolite sărută faţa undei clare,
Înfiorată, spuma albă prelung şi pătimaş tresare,
Atâtea curcubeie tremur în valvârtejul ei de picuri,
Când adânc se prind în horă strălucitoarele nisipuri...

Aşa-i iubirea mea, asemeni acestei largi cetăţi de unde,
Adâncul ei se pierde-n taina nemărginirilor profunde,
Cu vifore şi curcubeie, ca valuri lung clocotitoare,
Cu picuri ce se înfioară de chipul unui veşnic soare!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA