Editura Global Info / Literatură

Octavian Goga

Poetul

Un cavaler cu ochi de vultur, cu inima de fată mare,
Cu braţ de fier, cu mâna albă, de zbucium şi de luptă dornic,
Pe-un piept de stâncă solitară şi-a-ntemeiat un cuib statornic,
O singuratecă cetate cu turn strălucitor în zare,

Când raza zorilor dintâie zâmbeşte-n prag de cetăţuie,
Pe năzdrăvanu-i cal sălbatic răsare-n noapte cavalerul,
În soare-i fulgeră armura şi zboru-i întretaie cerul,
Cu aripi meştere în albul nemărginirilor se suie.

În furtunateca-i năvală se duce-aşa fără hodină,
O lume se răsfrânge-n ochii adânci ca nopţile de vară.
Din mii de tulnice răsună a vieţii veşnică fanfară,
Când zburătoru-i prinde taina de sus, din unde de lumină.

Avântul lui n-are popasuri, în drum el suie şi coboară,
Şi nestemate fără număr culege mâna fermecată:
El rupe-o floare, prinde-un zâmbet, o lacrimă-n ascuns vărsată,
El fură-un vis dormit azi-noapte pe căpătâiul de fecioară...

A străbătut atâta cale, cât ochii nu cuprind să vadă,
Şi când amurgu-ncinge bolta în brâul lui tivit de aur,
În goană el îşi smulge-o salbă din sfântul cerului tezaur,
Şi vine-acasă călăreţul cu braţul încărcat de pradă.

Abia mai poate duce greul, se-ndoaie trupul sub povară,
Îşi scutură în faţa porţii vestmântul împletit din zale,
O clipă mai priveşte-n urmă spre ceaţa risipită-n vale,
Şi-apoi în pripă trece pragul... — dar praful a rămas afară!...

Pe-un pat de marmură curată dintr-o cămară neştiută,
El migălind în pacea nopţii aşează scumpa lui podoabă,
Îşi frânge de zăgazuri mintea — de veci neadormită roabă —
Şi taine pururi vorbitoare s-aleg atunci din mână mută...

...Şi ştie bine urzitorul că-n vremea trudei lui amare,
Acolo, jos, în umbra neagră, ţin sfat atâtea duhuri rele,
Să-i fure marmura măiastră, argintul coborât din stele...
Dar mâinile nu-i dau odihnă, căci vor altar de închinare.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA