Editura Global Info / Literatură

Octavian Goga

Portretul

Ţin minte clipa... Soarele de vară
Aluneca în tinda casei noastre,
Şi luminându-i pacea solitară
În fâlfâirea umbrelor de seară,
Se alinta cu florile din glastre...

Era o jale blândă, o sfială
Trecea din pomi prin iarba din grădină,
O tremurată plângere-n surdină,
Un stins fior de dulce moleşală,
Când eu privind spre munţii de departe
Stăteam în prag cu gând de pribegie...

În trista mea tăcere abătută
Se fărâma o lacrimă târzie
Şi pricepeam că seara asta mută
Pe-o veşnicie, poate, ne desparte...

Atunci a fost... Un fulger... O-ntâmplare...
Că mai privind din nou o dat' spre tindă,
Eu te-am zărit sub înnegrita grindă
Încremenit în vechea nemişcare,
Portret bătrân al celui de sub glie...
Curatele clipiri nemângâiate,
Primind o nouă-nfăţişare vie,

Mă urmăreau din cadrul din perete...
Era atâta zâmbet şi lumină
În faţa ta de popă de la ţară,
Că ochii tăi adânci mă-nfiorară,
Cu raza lor de înţelesuri plină.
Tu desluşeai, în mintea ta bătrână,
Ce flacără mă arde şi mă mână
Spre visul tău ce mi l-ai prins în sânge...
Tu-ntrevedeai altarul ce mă cheamă,
Cu glas vrăjit, poruncitor, de mamă,
În ţara sfânt-a dorurilor tale...

Şi biruit de-o nesfârşită jale
Părea că chipul s-a pornit a plânge,
Că buzele-ţi frământ-o rugăminte,
Că-mi profeţesc potopul care vine,
Şi-n graiul lor, striga fără cuvinte,
Mă roagă tainic să te iau cu mine...

Te-am ascultat... În aşteptarea crudă,
Tu eşti tovarăş zbuciumelor mele,
În zile lungi şi-n negre nopţi de trudă,
În ceasurile viforelor grele,
Neîncetat tu mă priveşti în faţă
Şi înţelegi că-n cântece rebele
Eu risipesc curata ta povaţă...

În jur de tine-aleargă-o lume nouă
Şi trec şi vin şi se abat în pripă
Străine glasuri, gânduri neştiute,
Seninătatea feţii tale mute,
Furând din plin cu mâinile-amândouă,
Ele-o despoaie-n fiecare clipă...

Azi îmi apari ca o străveche moaşte,
Privirea mea abia te mai cunoaşte.
Îmbătrânit tu mă măsori din ramă,
O umbră neagră-ţi flutură pe frunte,
Şi bine văd şi bine-mi pot da seamă,
Că pletele-s mai albe, mai cărunte...

Ca un drumeţ cu răsuflarea frântă,
Abia văzând o licărire-n zare,
Cum stau acum cu coatele pe masă,
Din ochii tăi mă fulger-o mustrare,
O rază nouă astăzi mă-nspăimântă:
Simt cum te ceri în sat la tine-acasă...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA