Editura Global Info / Literatură

Panait Cerna

Dor

Pustii sunt ţările străine ─
De ce-am plecat de lângă tine?
Când tu eşti binele meu unic,
În triste zări de ce mă-ntunic?

Necunoscute, oarbe genii
În graiul dulce al sirenii
M-au rupt de îngeru-mi de pază.
Pe drumuri fără nici o rază...
Şi-a vieţii tale stea, iubito,
În giulgi de nori au învălit-o:
În suflet bun ca o icoană
Deschis-au nemblânzită rană...
Trist, încărcat de plâns, ca norul,
Jeleşte-acum în mine dorul;
Dar toate lacrimile mele
De s-ar schimba-n eterne stele,
Tot n-aş putea răscumpăra
O clipă din durerea ta.

...Au cine-a spus că depărtarea
E soră dreaptă cu uitarea?
Nici despărţirea, nici mormântul,
Nici Cel ce ţine-n mâni pământul
Nu pot să puie-mpotrivire
Acolo unde e iubire...
Renaşte sufletu-mi, din pară,
Ca pasărea cea legendară,
Şi mândru îşi porneşte zborul
Spre sufletu-ţi, mântuitorul...
În ceasul nostru de-ntâlnire
Sălbatec plâns va fi prin fire:
La dorul meu de ani, nestinsul,
Va da răspuns tot necuprinsul ─
În larg va cuvânta mereu
Furtuna sufletului meu...

Când nourii au să detune,
Eu suferinţa mea ţi-oi spune;
Când va sclipi sub fulger firea,
Atunci mi-oi spune eu iubirea;
Când tot trecutul vei uita,
Blând două guri se vor căta:
Se vor căta, vor tremura,
Închişii ochi vor picura.

Pe pieptu-mi mâna ta vei ţine ─
Răni vechi, răni multe să se-aline...
Stejarii de furtuni s-or frânge ─
Noi mai puternic ne vom strânge...
În tresărirea de lumine,
Atât de-aproape te voi ţine,
Că trăsnetul de-ar fi să vie,
Am râde de a lui mânie.
Căzând pe unul, din înalt,
El ar lovi şi pe cellalt,
Dar răzvrătirea lui deşartă
Tot n-ar putea să ne despartă.
.......................................

Se-ntreabă inima-mi pustie:
De ce-am pornit în pribegie?
Când tu eşti singurul meu bine,
De ce-am plecat de lângă tine?...

Convorbiri literare, XLIII, nr. 9, septembrie 1909

TE-AR MAI PUTEA INTERESA