Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Petre Ispirescu

    Alegerea ţiganului de domn

    O ceată de români venise la un ţigan despre care auzise vorbindu-l de bine, şi îi zise:

    — Ştii la ce am venit la tine, danciule?

    — Ştiu, daca mi-oţi spune, romanico, mînca-v-aş.

    — Uite, mă, vodă a murit. Noi am socotit să te alegem pe tine domn.

    — Ia nu mai glumiţi, oameni buni, dară eu nu ştiu ce treabă are vodă.

    — Iacă, mai nimic. El face dreptate în ţară, cum fac vătaşii la tine în sălaş; ia birurile; dă boierii la oamenii cei ce slujesc ţării cu credinţă şi, cînd vrăjmaşii se scoală asupra ţării, merge cu oastea la război.

    — D-apoi pîine?

    — Ei, iaca! Va fi cine să îngrijească şi de pîine. Vei pune pe un boier credincios şi cu dor de inimă pentru ţară să îngrijească de toate cele spre hrana şi trebuinţa oastei, după cum îi vei porunci tu.

    — Şi cum se face războiul? mai întrebă ţiganul.

    — Uite, merge toată oastea înaintea vrăjmaşului, cu vodă şi cu toţi boierii în frunte, şi unde întîlneşte pe duşman, îi freacă ridichea bine, îl dă pe foi şi îl bate ca pe dînsul.

    — D-apoi pîine?

    — Ei, da! şi în urma oastei vine carăle cu pîine şi cu toate cele de lipsă oamenilor.

    — Şi eu după carăle cu pîine, răspunse în cele din urmă ţiganul.


    Dorobanţul, Bucureşti, an I, nr. 99, 24 februarie 1878.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA