Editura Global Info / Literatură

Ştefan Octavian Iosif

Amintire

E seară, frig de toamnă... O, palidă icoană,
De ce-mi tot vii în minte mereu şi în tot locul?
Tu-mi răscoleşti în suflet o dureroasă rană,
Şi, întristat şi singur, mă uit cum arde focul...

Când mi-apăru în cale sălbatica fecioară,
Era aşa de tristă, şi bună, şi cuminte,
Încât fără de veste simţii că mă-nfioară
Evlavia durerii ca-n preajma unei sfinte.

Şi martor mi-este cerul de dragostea curată
Ce i-am purtat în suflet amar de ani de-a rândul,
Dar parcă o sfială mă cuprindea deodată
Şi nu i-am dat prilejul să-mi bănuiască gândul.

Când am plecat pe urmă departe-n lumi străine,
Abia-mi întinse mâna, o vorbă nu-mi răspunse;
Că-n ochii ei cei negri putea citi oricine
Mândria chinuită a dragostei ascunse...

Eu singur n-am văzut-o, eu singur n-am citit-o,
Eram cu mintea dusă când mi-a zâmbit norocul.
Mi-a dăruit o clipă, dar am nesocotit-o,
Şi astăzi trist şi singur mă uit cum arde focul...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA