Ştefan Octavian Iosif

Cîrlova

Văzut-aţi voi, cînd primăvara vine,
Acele flori plăpînde, delicate,
Care,-nflorite-abia, mor împăcate,
Vestind albastrul zilelor senine?

Aşa, poetul unor vremi uitate
Solit a fost de armonii divine
Ce-au fermecat o clipă din ruine
Tîrgoviştea cu vechile-i palate.

Cu el venea o-ntreagă primăvară
De cîntece, dar fu ursit să piară...
Trist sol sfios al zărilor albastre,

Simţind că moartea timpurie-l darmă,
Aruncă-n zorii deşteptării noastre
Întîiul glas de trîmbiţă de-alarmă!