Editura Global Info / Literatură

Petre Ispirescu

Mare zăpăceală

Un oarecare episcop de Buzău avea obicei de cerceta curtea pe furiş, asculta pe la ferestrele chiliilor şi bănuia pe călugări de fitece lucru de nimic.

Într-una din zile un lăcătuş ţigan, d-alde lacăte direg, chemat fiind de către un călugăr spre a-i drege cheia de la o broască stricată, îşi aşezase nicovala în pămînt, foile lîngă dînsul şi acolo, cioca, boca! Îşi făcea meşteşugul şi cînta din gură ce-i venise şi lui în gînd. Cînd, iacă şi episcopul că vine şi începe să-i vorbească:

— Bună dimineaţa, meştere.

— Mulţam, d’ m’tale, cinstita părinte.

— Dară ce dregi aci? Ce faci?

— Iaca o chiaia di broasca diregem.

— Dară ce mai veste pre la ţară? Cum merg lucrurile prin sat pre la voi?

— Iaca greu, cinstita părinte. Biru s-a mai urcat. Claca, dijma şi cîte hangarale toate pe spinarea creştinilor cade.

— Eu am auzit că s-au făcut mari uşurări acum.

— S-o fi făcut pentru bogaţi, dar săracii tot cu greu o duc.

Răspundea şi vorbea ţiganul; însă îşi căuta de treabă, da mereu cu ciocanul pe nicovală, în cheia ce dregea şi nici ochii nu-şi arunca la călugăr. Vezi că nu-l cunoştea şi nu ştia cine este.

După ce răspunse la mai multe întrebări ce-i făcu episcopul şi care acum se uita numai la cum lucrează el, prinse şi ţiganul a-l întreba cîte ceva şi zise:

— Aba, mo, cinstita părinte, voi aveţi muieri?

— Vai de mine, răspunse episcopul, ce stai tu de vorbeşti? Noi n-avem muieri. Ne-am închinat viaţa lui Dumnezeu şi ne rugăm lui zi şi noapte, ca să ierte păcatele tutulor creştinilor.

— Hîm! Dara bir, plătiţi voi?

— Nici bir nu plătim; pentru că noi nu facem negoţ, n-avem meserii ca voi.

— Hîm! hîm! Dara dijma, claca daţi voi cuiva? Faceţi beilicuri?

— Despre angarale nu se pomeneşte pe la noi. Dijmă n-avem cui da, fiindcă noi nu luăm de la arendaş locuri de arătură; noi ne arăm locurile noastre. Claca ce facem noi sunt rugăciunile ce înălţăm zilnic la cer pentru bună starea tutulor locuitorilor ţării.

— Care va să zică, nici recrut nu daţi voi?

— Noi dăm ţărei odihna noastră a tutulor fraţilor din monastire, rugîndu-ne pentru izbînda oştenilor ţărei.

Ţiganul rămase uimit de mirare pentru cîte auzea. Totuşi el nu se sinchisea, ci-şi urma lucrul, fără măcar să-şi arunce ochii asupra episcopului.

— Hîm! hîm! hîm! Muieri n-aveţi, bir, dijma nu daţi, claca nu faceţi, de recrut habar n-aveţi! Mare zăpăceala pe capul vostru, cinstita părinte, zise şi ciocănea mereu la cheia ce dregea, fără a se tulbura cîtuşi de cît.

Episcopul, carele înţelesese tot şartul din cuvintele ţiganului, tăcu mîlcă, nu mai zise nici două, ci se sculă binişor şi plecă cu coada între picioare. Cînd ridică capul, ţiganul nu văzu înaintea lui nici călugăr, nici nimic.

Află însă că a fost vorbit cu episcopul.

Snoave sau poveşti populare, nr. 1, 1879.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA