Ştefan Octavian Iosif

Lăutarul

Vestit era odată lăutarul!
La zile mari, bătrîna-i alăută
De cîte ori cu galbeni fu umplută
Şi-n loc de vin cu aur plin paharul.

N-a fost o nuntă fără el făcută:
Îl preţuia vlădica şi plugarul...
Azi n-a rămas pe fund decît amarul, —
Trist şi-aminteşte gloria trecută...

Uitată doarme-a doinelor comoară
De-un sfert de veac, în vechea lui vioară
Ce-a desfătat o lume-n tinereţe!...

Să-ţi povesteasc el ce mari ospeţe,
Ce mîndre nunţi, ce luminate feţe
Văzură ochii săi odinioară...