| Editura Global Info / Literatură |
Ştefan Octavian Iosif
Meduza
Poem dramatic
Persoanele: Darius, Meduza, Două scalve
MEDUZA
(culcată pe o blană de tigru)
Aduceţi flori şi muzică s-adie...
Vreau să m-adoarmă dulcea melodie...
(Muzică)
O SCLAVĂ
Stăpâna nu coboară în odaie?
MEDUZA
Să-mi puneţi flori de busuioc în baie,
Că floare a iubirii-i busuiocul
Şi poate-aşa să-mi mai astâmpăr focul.
A DOUA SCLAVĂ
Stăpâna nu coboară în grădină?
MEDUZA
Pe Darius îl cer, el vreau să vină...
(Intră Darius)
DARIUS
Umil în faţă robul ţi se-nchină!
MEDUZA
De ce nu vii aproape, lângă mine?
DARIUS
Stăpână, mă întorc din ţări străine
Şi-s plin de praf...
MEDUZA
Ci vino să te scutur,
Berbantul şi şăgalnicul meu flutur!
Ah, ce frumos eşti tu! Şi cum te plac...
Ieri se plângea un ram de liliac
Că tu ai fi mai alb ca dânsul... Spune:
Adevărat să fie?... Şi-un căpşune
Plângea, zicând că ţi-e mai roşă buza...
DARIUS
Dar cea mai albă floare e Meduza!
MEDUZA
Să nu te uiţi cu ochii tăi de pară
Aşa de trist la mine-n astă-seară,
Că poate mor...
DARIUS
Eu voi muri de dorul
Meduzei mele... Poţi să-ntrebi izvorul
De ce şi zi şi noapte plânge-ntruna?
MEDUZA
Poţi spune pentru ce apune luna?
DARIUS
Dar luna-i castă, luna nu cunoaşte
Iubirea şi nici chinul care-l naşte.
MEDUZA
Când cântă în umbrar privighetoarea,
Poţi spune pentru ce-nfloreşte floarea?
DARIUS
Sunt flori cari nu dau floare niciodată...
MEDUZA
O! primăvara fie lăudată:
Ea are flori destule, dar le ţine
Ascunse-n umbră numai pentru tine...
DARIUS
Ţi-aş da o floare, dacă ai primi-o.
MEDUZA
O, Darius, e floare de adio?
DARIUS
Meduza, nu: e floarea cea mai scumpă
Pe care alte mâini nu pot s-o rumpă.
MEDUZA
Atunci s-o port în păr ca o podoabă?
DARIUS
Acel ce-o dăruieşte nu întreabă.
MEDUZA
Aş întreba şi parcă mi-este frică:
O floare moartă nu se mai ridică.
DARIUS
Când vine primăvara, orice floare
Îşi redeschide foile la soare.
MEDUZA
Dar ce se face palida răsură
Ce-ţi pune veşnicul pojar pe gură?
DARIUS
Pe gura ta aş vrea să mor, dar nime
N-ar crede că se-mbină două rime...
MEDUZA
Sărută-mă... Aşa... Ce bine mi-este!
De unde vin săruturile-aceste?
DARIUS
Le-am cumpărat în târg, la Syracuza...
MEDUZA
Sărută-mă... Ah, cum mă arde buza...
O, dulce e ... Ce sfântă-i sărutarea!
Auzi cum cântă-n crâng privighetoarea?
DARIUS
Meneşte-a moarte... Cântă ca nebună...
Vrei tu să mori cu mine dimpreună?
MEDUZA
Să mori aşa de tânăr?... O comoară!
Vai, cine e aşa nebun să moară?!
DARIUS
Dar ochii tăi cu nesfârşite visuri
Ce mă atrag cu negre guri de-abisuri...
MEDUZA
O, Darius, sărută-mă şi lasă
Apoi să vină noaptea-ntunecoasă...
DARIUS
Dar braţele ţi-s albe cum sunt crinii
De pun în umbră florile grădinii.
MEDUZA
O, Darius, sărută-mă odată!
Vezi, gura mea e-aşa de însetată...
DARIUS
Dar gura ta e roşă ca răsura...
MEDUZA
Ah, simt sărutul tău şi-i simt arsura,
Şi simt durerea, jalea despărţirii...
De-aceea-s trişti şi palizi trandafirii,
De-aceea doarme veşnic tristul nufăr,
Fiindcă eu mă zbat amar şi sufăr;
De-aceea crinii plâng şi viorica
Tremurătoare-şi tăinuieşte frica;
De-aceea şi frumoasele verbine
Au cupele mereu de lacrimi pline...
DARIUS
O, te-am văzut odată, dinspre zori,
Alunecând uşoară printre flori
Şi cum sorbeai din albele zorele
Curata rouă ce străluce-n ele...
MEDUZA
Voiam să uit ce dulce ţi-e sărutul...
DARIUS
Aşa de mult te farmecă trecutul?
MEDUZA
Voiam să uit îmbrăţişarea-ţi dulce...
DARIUS
O, cine n-ar fi vesel să se culce
Pe-aceste braţe albe cum e crinul!...
MEDUZA
Vroiam să uit ce dulce ţi-e suspinul...
DARIUS
Pe braţul tău mai alb decât zăpada
Aş vrea să mor...
MEDUZA
Ar fi prea dulce prada...
O, vino... gura-mi tremură de sete,
Şi flori de nufăr îmi lucesc pe plete...
Şi-n ochii tăi s-a rătăcit o rază...
DARIUS
Pe sânul tău zăpada scânteiază...
Şi lebăda ce-alunecă pe ape
Nu e mai albă...
MEDUZA
Vino mai aproape...
DARIUS
Tu poate ştii, Meduza mea frumoasă,
Că lebăda-i o mândră-mpărăteasă
Şi, când ea se strecoară albă printre
Înalte trestii, parcă stă să intre
În albul ei palat plin de fantasme
Şi trece-aşa ca un crâmpei de basme
În clar de lună.
MEDUZA
Vino mai aproape...
DARIUS
Şi-atât de dulce-alunecă pe ape...
MEDUZA
Aş vrea şi eu s-alunec lângă tine...
DARIUS
Palatul ei e astăzi în ruine;
O vrăjitoare hâdă-a blestemat-o:
Priveşte-o numai cum se duce... Iat-o...
A dispărut în trestii şi departe
Suspină harfe trist din coarde sparte...
MEDUZA
O, Darius! Ce ai?... Tu tremuri?... Spune!
Abia mai pot să-ngân o rugăciune.
În ochii tăi se face întuneric:
Se risipeşte visul meu feeric,
Şi luna plânge învelită-n ceaţă,
Asupra-mi cade-o linişte de gheaţă...
E mort... e rece... Ochii-i de văpaie
Privesc haotic... Trestia se-ndoaie
Lovită de furtună... O lumină
Orbeşte ochii mei, şi prin grădină
Aleargă despletită vijelia...
S-a stins norocul meu şi veselia!
S-a dus iubirea!... Darius, răspunde!
Fiorul morţii negre mă pătrunde...
O, unde să mă duc?... De unde vine
Acest val de-ntuneric şi pe cine
L-acoperă cu fioroasa-i mantă?...
S-a stins Meduza, dulcea ta amantă!
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
