| Editura Global Info / Literatură |
Ştefan Octavian Iosif
Nucul
Acelaşi loc iubit umbreşti
Şi-un colţ de cer întreg cuprinzi,
Nuc falnic, strajă din poveşti,
Dasupra casei părinteşti
Aceleaşi crăngi întinzi...
De veacuri fruntea nu ţi-o temi,
Ţii piept cînd vin furtuni năval
O, de-ai putea să mai rechemi
La poala ta şi-acele vremi
De trai patriarhal!
Acel şirag de mîndre veri
De cari mi-aduc aminte-abea
Asemeni unor dragi păreri
Ce-au legănat în mîngăieri
Copilăria mea...
O, de-ai putea să mai aduni
Alaiul de copii vioi
Ce-n horă se-nvîrteau nebuni
Şi toamna făureau cununi
Din veştedele-ţi foi!
Dar unde-s brudnicii1 copii
Şi unde-s rîsetele lor?...
Potecile-au rămas pustii
Şi-i năpădit de bălării
Pustiul din pridvor...
De mult s-au risipit şi-acei
Bătrîni ce-n umbră ţi-au stătut
La sfaturi cu părinţii mei,
Şi frunza ce-o călcară ei
Ţărînă s-a făcut!
Străjer măreţ, mai ţi-aminteşti?...
Tu singur, încă neînfrînt,
De-amar de ani adăposteşti
Ruina casei părinteşti
Pe care azi o cînt!
Note
1. Brudnic — nevîrstnic, necopt la minte.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
