Ştefan Octavian Iosif

Odă bachică

Poate ai vreun dor să-ţi vindeci,
Ori te paşte vreun blestem?
Dragul meu prieten, vin', deci,
Toarnă în pahare vin, deci,
Şi să bem!

Că beţia-i rost de glume,
E uitare de necaz...
Crezi că Dumnezeu anume
Când creă această lume
Era treaz?

În beţia lui divină
Lumea el când o născu,
"Fiat lux!" cu gura plină
Zise, şi pe loc lumină
Se făcu...

Şi de-aceea are vinul
Darul de la Dumnezeu
Să coboare-n ochi seninul
Şi s-adoarmă-n inimi chinul
Cel mai greu!

Ştie-apoi şi din Scriptură
Cel din urmă bun creştin
Să se ia de Paşti, în gură,
Sfânta cuminecătură
Tot cu vin!

Şi-orice-ar zice fariseii,
N-a schimbat c-un gest divin
Însuşi regele Iudeii,
Christ, la Canna Galileii
Apa-n vin?!

Chiar poetul când se-mbată
Nu-i mai inspirat la scris?
În lumină-adevărată
Toate-atunci lui i s-arată,
Ca un vis...

Până când, deci, urcă-n vie
Vreji de viţă pe haraci,
Sus paharele, frăţie!...
Şi pe urmă... pot să vie
Mii de draci!