Ştefan Octavian Iosif

Visul unui slujbaş

Visam deştept pe jumătate...
Era o linişte în casă,
Şi ziua în amiaza mare
Părea că-i noapte luminoasă...

... Şi se făcea că am o mie
Monede-n aur... o comoară!
Trântit pe canapea alene,
Sorbeam cafea, fumam ţigară...

Copiii mei, în loc de zdrenţe,
Purtau veşminte noi, alese,
Nevasta mea era mai mândră
Ca cea dintâi dintre prinţese.

Chiar eu schimbasem redingota
Cea roasă-n coate şi cu pete;
Perdele scumpe-aveam la geamuri,
Şi ce covoare, ce tapete!

Ba-i dasem unui biet prieten,
Acuma chiar, un pumn de lire,
Şi cum îmi mulţumea, săracul,
Plângând d-atâta fericire...

Tresar... Cine-a bătut în uşă?
Mă pipăi... Unde-s banii mei?
— Bărbate, scoal', uitaşi de slujbă?
Hai, uite, că-i trecut de trei!