Traian Demetrescu

Cît o viaţă

Ne-am întîlnit pe-o vreme tristă,
Şi, plini de ploaie şi noroi,
Cu-ncredere ne-am luat de mînă,
Pornind spre casă amîndoi.

În cameră un frig de moarte...
Ea m-a-ntrebat din ochi: rămîi? —
Şi-am împărţit, străini şi singuri,
Acelaşi rece căpătăiu.

Şi unul altuia povestea
Vieţei noastre ne-am şoptit:
Ea tot-d'a-una neiubită,
Eu tot-d'a-una neiubit...

C-o dureroasă voluptate
La sîn ca doi copii ne-am strîns,
Şi-n noaptea aceea, cît o viaţă,
Am plîns... şi ne-am iubit... şi am plîns...