Editura Global Info / Literatură

Traian Demetrescu

Tatăl

(după François Coppée)

Lui Emanuel Samitea.

Acasă venea zilnic topit de băutură,
Şi biata lui femee primea orice tortură.
Trăiau de vreme lungă. Ea singură, pierdută,
De mic copil în drumul mizeriei căzută,
Cu el înlănţuise a traiului povară,
Şi suferea-n tăcere bătaie şi ocară.
Vecinii, totdeauna aud cum geme, plînge,
Cînd furios bărbatul sub pumni spinarea-i frînge,

Şi-o chinueşte pînă se-nmoaie de-oboseală;
Apoi se face-o largă tăcere mormîntală.
Dar într-o zi de iarnă, cînd aspra sărăcie
Preface o secundă în crudă vecinicie,
Şi gura cere pîine şi nu-i o fărmitură.
Femeea naşte-n chinuri o slabă creatură.
Sărman copil! Ce bună şi dulce ţi-ar fi soarta,
Născînd, de ţi-ar deschide spre somnul morţii poarta!

Bărbatul vine iarăşi beat într-o zi, cum face
În totdeauna; însă e potolit şi tace...
Nu mai ridică mîna nevasta iar să geamă
Sub lovituri puternici; acuma ea e mamă.
Ci, zîmbitor, alături de leagăn se aşează
Şi mîngîie copilul ce doarme şi visează...
Femeia, cum îl vede, cu ochii arşi de ură.
Întoarce către dînsul o rea căutătură
Si striga-amar: "Ce lucru puterile îţi taie
Să nu-mi pisezi şi-acuma tot corpul în bătaie?
Eu te aştept!.. Hai, vino... şi dă-mi!...” Iar imbecilul
Răspunde-ncet: „Mi-e frică să nu deştept copilul!”

TE-AR MAI PUTEA INTERESA