| Editura Global Info / Literatură |
Vasile Alecsandri
Cântecul răzeşului
Frunză verde de cireş,
Lung e drumul pân' la Ieşi,
Lung e drumul şi bătut
Din Siret şi pân-în Prut!
Nu-i bătut de car cu boi,
Ci-i bătut tot de nevoi
Şi de păcatele mele
Cele multe, cele grele!
Ard-o focul răzeşie!1
Eu chiteam că-i boierie,
Şi-i numai o sărăcie!
Pentru-o palmă de pământ
Zilele mi-am dat în vânt.
Ani întregi m-am judecat
Şi nimic n-am câştigat!
Eu umblam la judecată,
Copiii plângeau pe vatră,
Nevasta-mi zăcea lăsată.
Dare-ar Domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu!
Lăsa-m-oi de răzeşie
Să apuc în haiducie
Ca să-mi fac sfânta dreptate
Cu cea ghioagă de pe spate,
Să-mi aleg judecători
Cei stejari nestrâmbători!
Din volumul Poezii populare ale românilor Partea II: Doine şi hore, adunate şi întocmite de Vasile Alecsandri.
Note
1. Nenorocita clasă a răzeşilor, printre care se găsesc coborâtorii celor mai mari familii din vechime, a avut mult a suferi, sub domnia lui Mihail Sturdza, de răpirea boierilor vecini cu moşiile lor. Mulţi din acei mici proprietari au preferat a se desface de pământurile lor şi a deveni clăcaşi pentru ca să scape de prigoniri.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
