| Editura Global Info / Literatură |
Vasile Alecsandri
Doina
Doina, doiniţă!
De-aş avea o puiculiţă
Cu flori galbine-n cosiţă,
Cu flori roşii pe guriţă!
De-aş avea o mândrulică
Cu-ochişori de porumbică
Şi cu suflet de voinică!
De-aş avea o bălăioară
Naltă, veselă, uşoară,
Ca un pui de căprioară!
Face-m-aş privighetoare
De-aş cânta noaptea-n răcoare
Doina cea dismierdătoare!
*
Doina, doiniţă!
De-aş avea o puşculiţă
Şi trei glonţi în punguliţă
Ş-o sorioară de bărdiţă!
De-aş avea, pe gândul meu,
Un cal aprig ca un leu,
Negru ca păcatul greu!
De-aş avea vro şepte fraţi,
Toţi ca mine de barbaţi
Şi pe zmei încălecaţi!
Face-m-aş un vultur mare,
De-aş cânta ziua, la soare,
Doina cea răzbunătoare!
*
Doină, doiniţă!
Şi i-aş zice: „Mândruliţă,
Mă jur p-astă cruciuliţă
Să te ţin ca un bădiţă!“
Şi i-aş zice: „Voinicele,
Să te-ntorci cu rândunele
Peste dealuri şi vălcele!“
Şi le-aş zice: „Şepte fraţi,
Faceţi cruce şi juraţi
Vii în veci să nu vă daţi!“
Hai, copii, cu voinicie,
Să scăpăm biata moşie
De păgâni şi de robie!
Notă
Doina este cea mai vie espresie a sufletului românesc. Ea cuprinde simţirile sale de durere, de iubire şi de dor. Melodia doinei, pentru cine o înţelege, este chiar plângerea duioasă a patriei noastre după gloria sa trecută!
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
