Vasile Alecsandri

Păsărica mărei

De trei zile-acum pe mare,
Navigînd fără-ncetare,
Noi pămîntul l-am zărit!
Vîntul suflă şi ne-mpinge;
Orizonul ne încinge
Ca un cerc nemărginit.

În ce parte se răpede,
Ochiul omului nu vede
Decît umede cîmpii.
Marea-i lată şi adîncă!
Cine ştie mîine încă
De-om mai fi pintre cei vii?

Ziua trece, ziua scade
Şi pe gînduri omul cade,
Suspinînd încetişor.
Noapte-aduce mii de stele,
Varsă-o lacrimă de dor.

Iar o păsărică vine
Prevestind ţărmuri vecine,
Liman vesel şi deschis.
Pe catarg ea saltă, cîntă,
Ne uimeşte, ne încîntă
Şi-apoi zboară ca un vis.

Într-un suflet cu simţire
Astfel glasul de iubire
Sună dulce-ncîntător,
Şi din noaptea-ntunecată
Îl trezeşte de-i arată
Mult ferice viitor.

Astfel glasul libertăţei
Va suna-n ziua dreptăţei
Pentru biata ţara mea,
Şi din umbrele durerei
Steaua mîndră-a învierei
Răsări-va pentru ea!

1853