| Editura Global Info / Literatură |
Vasile Alecsandri
Toma Alimoş
Departe, frate, departe,
Departe şi nici prea foarte,
Sus, pe şesul Nistrului,1
Pe pământul turcului;
Colo-n zarea celor culmi,
La groapa cu cinci ulmi,
Ce răsar dintr-o tulpină
Ca cinci fraţi de la o mumă,
Şedea Toma Alimoş,
Boier din Ţara de Jos;
Şedea Toma cel vestit
Lângă murgu-i priponit
Cu ţăruşul de argint
Bătut în negru pământ;2
Şi pe iarbă cum şedea,
Mândră masă-şi întindea
Şi tot bea şi veselea
Şi din gură-aşa zicea:
— Închinare-aş şi n-am cui!3
Închinare-aş murgului,
Dar mi-e murgul cam nebun
Şi de fugă numai bun;
Închinare-aş armelor,
Armelor, surorilor,
Dar şi ele-s lemne seci,
Lemne seci, oţele reci!
Închina-voi ulmilor,
Urieşii culmilor,
Că sunt gata să-mi răspunză
Cu freamăt voios de frunză,
Şi-n văzduh s-or clătina
Şi mie s-or închina!
Iată, mări, cum grăia,
Că-n departe auzea
Un nechez ce nechezea
Şi se tot apropia.
Toma-ncet mi se scula,
Peste câmpuri se uita
Şi zărea un hoţoman
Pe-un cal negru dobrogean,4
Pe-un cal sprinten voinicesc…
Plătea cât un cal domnesc.
Hoţomanul nalt, pletos5
Cum e un stejar frunzos,
Era Manea cel spătos,
Cu cojoc mare, miţos,
Cu cojoc întors pe dos,6
Şi cu ghioaga nestrungită
Numai din topor cioplită.
El la Toma-ncet venea
Şi din gură-aşa-i grăia:
— Alei! Toma Alimoş,
Boier din Ţara de Jos,
Ce ne calci moşiile
Şi ne strici fâneţele?
Boier Toma Alimoş
Îi da plosca cu vin roş:
— Să trăieşti, Manea fărtate!7
Dă-ţi mânia după spate,
Ca să bem în giumătate.8
Manea cu stânga lua,
Cu dreapta se înarma,
Paloşul din sân scotea,
Ş-aşa bine-l învârtea
Ş-aşa bine mi-l chitea,
Că pe Toma mi-l tăia
Pe la furca pieptului,
La încinsul brâului,
Deasupra buricului,
Unde-i greu voinicului.9
Toma crunt se oţerea…
Manea-n scări se-nţepenea,
Dos la fugă şi spunea.
— Alelei! fecior de lele!
Căci răpişi zilele mele!
De te-aş prinde-n mâna mea,
Zile tu n-ai mai avea!
Şi cum sta de cuvânta,
Maţele şi le-aduna,
În coşuri şi le băga,
Pe deasupra se-ncingea
Şi la murgu-i se ducea
Şi cu murgu aşa grăia:
— Alelei! murguleţ mic,
Alei! dragul meu voinic!
De-ai putea la bătrâneţe
Cum puteai la tinereţe!
Murgul ochii-şi aprindea,
Necheza şi răspundea:
— Iată coama, sai pe mine
Şi de-acum te ţine bine,
Să-ţi arăt la bătrâneţe
Ce-am plătit la tinereţe!
Toma iute-ncăleca,
După Manea se lua
Şi mereu, mereu striga:
— Alelei! murguleţ mic,
Alei! murgul meu voinic,
Aşterne-te drumului
Ca şi iarba câmpului
La suflarea vântului!10
Murgul mic se aşternea,
Manea-n lături se zărea,
Toma turba şi răcnea:
— Tăiatu-m-ai tâlhăreşte,
Fugitu-mi-ai mişeleşte.
De te-as prinde-n mâna mea,
Zile tu n-ai mai avea!
Stăi pe loc să ne-ntâlnim,
Două vorbe să grăim,
Două vorbe oţelite
Cu paloşele grăite!
Manea-n lături tot fugea,
Iară Toma-l agiungea
Ş-aşa bine mi-l chitea,
Că din fugă mi-l tăia
Giumătate-a trupului
Cu trei coaste-a negrului!
Manea-n două jos cădea,
Toma murgului zicea:
— Alelei! murguleţ mic,
Alei! dragul meu voinic!
Ochii-mi se painginesc,
Norii sus se învârtesc.
Te grăbeşte, aleargă, fugi
Şi ca gândul să mă duci11
Colo-n zarea celor culmi,
La gropana cu cinci ulmi,
Că eu, murgule-oi muri,
Pe tine n-oi mai sări!
Iar când sufletul mi-oi da,
Când nu te-oi mai dezmierda,
Din copită să-ţi faci sapă,
Lângă ulmi să-mi faci o groapă,
Şi cu dinţii să m-apuci,
În tainiţă să m-arunci,
Ulmii că s-or clătina,
Frunza că s-a scutura,
Trupul că mi-a astupa.12
Din volumul Poezii populare ale românilor Partea I: Legende-balade cântece bătrâneşti, adunate şi întocmite de Vasile Alecsandri.
Note
1. În partea Basarabiei de jos, ce purta numele de Bugeac.
2. Pământul din ţarile locuite de Români e vestit pentra calitatea sa mânoasă,. E un soiu de pământ vegetal, negru şi gras, care dă, roade îmbelşugate. De aceea Românii l'au sanctificat îa gândul lor, şi îi zic sfântul pământ el te hrăneşte, el te-adăposteşte, el te înveleşte! vechii Romani dau pământului numele de mamă.
3. Una din mulţumirile Rornânului e de a închina, pân'a nu bea. Cuvintele obicinuite la asemenea închinări sunt: Noroc să dee Dumnezeu şi la anul cu bine! voie bună cu belşug şi cu opt boi la plug, etc.
4. Caii din Dobrogea erau cunoscuţi pentru calitatea lor ca şi acei din Bugeac. Erau un soiu de cai sălbatici crescuţi în câmpiile pustii din Dobrogea, şi de soiu tătăresc.
5. Pletele sunt un semn de bărbăţie în ochii Românilor. Ei le poartă lungi şi se mândresc de dânsele. Una din cele mai adânci mâhniri a flăcăilor, când sunt luaţi la oaste, este că disciplina militară îi sileşte a se despărţi de podoaba firească a capului.
6. Se zice de un om aprins de mânie că şi-a întors cojocul pe dos.
7. Cuvântul fârtat e compus din cuvintele fără şi tată şi însemnează bastard.
8. Adică să deşerte plosca, fiecare pe jumătate. Încă o dovadă de plăcerea ce are Românul a împărţi cu altul bunurile de care el se bucură.
9. Adică unde atâmă greutatea armelor purtate la piept, în cingătoare.
10. Icoană vie şi admirabilă de fuga calului. În toate baladele unde se pomeneşte de alergări de cai, poeţii poporului se intrec în imagini de o sublimă frumuseţe.
11. În poveşti, caii Feţilor-frumoşi îl întreabă totdeauna cum să-i ducă? Ca vântul ori ca gândul?
12. Unii din cântăreţi numesc pe Toma Alimoş, Toma a lui Moş şi adaogă urrnătoarele versuri la sfârşitul baladei:
"Şi să caţi murgule 'n zori
Să-mi găseşti vr'o două flori,
Şi la cap şi la picioare
Să-mi sădeşti câte o floare.
Una, floare de bujor
Ce pare că arde 'n dor,
Şi alta de busuioc
Ce opreşte mândra 'n loc.
Apoi, dragă, să-mi nechezi,
Apoi să te depărtezi
Şi să mergi la câmp la noi,
Unde-am crescut amândoi.
Nimeni frâul să nu-ţi pue
Nici pe tine să se sue.
Iar de-i vedea tu pe jos
Un voinic tânăr, frumos
Cu păr lung şi gălbior
Să ştii că mi-e frăţior.
Tu să-l laşi ca să se sue
Mâna'n coamă să ţi-o pue,
Şi să-l porţi, murgule bine,
Cum m'ai purtat şi pe mine,
Şi să-l primbli-aici pe culmi
Tot la umbra istor ulmi!"
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
