Editura Global Info / Literatură

Anton Bacalbaşa

Arta noastră

Odată avusesem un vis frumos, şi greu de împlinit, ca toate visele frumoase: un ziar literar în care să încapă toate ideile şi toate direcţiile, unde să nu fie vrajbă şi culise politice, un ziar care să atragă şi să pasioneze toată armata de tineri ce se pierd prin redacţii sau prin lume.

Făcându-mi-se azi cinstea deosebită de a mi se încredinţa direcţiunea literară a Adevărului, visul acesta, pe care nu îndrăzneam să sper a-l ajunge, s-a împlinit aproape.

Mulţumirea şi neţărmurita mea mângâiere sunt uşor de înţeles de către toţi aceia care, ca şi mine, şi-au purtat bagajul de proletar, puterea de muncă din tabără în tabără, umplând coloanele albe cu o proză al cărei dezgust nu te părăseşte niciodată. Nu cunosc nimic mai sfâşietor ca dezgustul de pro- pria ta proză.

De câte ori, în adunările noastre literare, în care câţiva ne întâlneam adese, nu ne-am exprimat cu toţii mâhnirea adâncă şi adânca desperare de ceea ce facem — sau, mai bine, de ceea ce nu facem.

Şi lucrul e foarte explicat. Au apărut odată pe scena literară câţiva artişti despre care se vorbea cu mult entuziasm. Ce s-au făcut? Pe mai toţi i-a înghiţit politica. Artiştii cei mai buni au dispărut, luând cu ei toată strălucirea care ne orbise o clipă. Şi, ce e mai trist, au rămas o sumedenie de figuranţi, o sumedenie de „domnule conte, masa este servită”.

***

Când trăieşti în mijlocul societăţii şi când nu eşti străin de toată activitatea ei, revolta asta platonică împotriva politicii nu are caracterul unei simple nemulţumiri fără explicaţie.

În vremea-n care trăim, societatea trece prin nişte frământări uriaşe. Neegalitatea socială, cu toate relele ce decurg dintr-însa — asuprirea omului de către om, lupta crâncenă pentru eternul blid de linte, lipsa de cultură, imposibilitatea idealurilor transcendentale, distrugerea sentimentelor morale şi artistice — nasc o nemulţumire gen- erală. Aproape toate manifestaţiile culturale şi politice poartă pe ele marca acestei nemulţumiri.

Ziceţi-i antisemitism, pesimism, socialism, anarhism, ziceţi-i oricum, nevroza socială rămâne ca o caracteristică a epocii de descompunere în care trăim. Toate stările de tranziţie, toate provizoratele sociale dau naştere la sentimente şi la porniri care nu şi-ar putea avea locul într-o stare normală.

Şi, precum la boala modernă care se numeşte neurastenie factorii patogenici sunt excesul de zbucium al sistemului nervos şi predispoziţia creată de ereditate, tot astfel această uriaşă nevroză a lumii întregi e datorită unei frământări excesive şi unei predispoziţii ereditare a organismului social.

Când dar vroim să vindecăm răul, combătând un fenomen local în loc să atacăm multiplele cauze care, laolaltă, alcătuiesc rădăcina bolii, facem o mare greşeală de tratament, pornită dintr-o etiologie¹ greşită.

Să porţi cu tine dezgustul de politică, fără să-ţi dai seama că politica asta este şi ea urmarea fatală a unor împrejurări fatale, este să te condamni la inacţiune, să-ţi impui pasivitatea tembelă a celor fără vlagă.

Vroiţi în adevăr înmormântarea acestei dezgustătoare poli- tici? Luptaţi să îndrumaţi tineretul — tineretul cel cu talent — pe alte căi.

Lipsei complecte de ideal, care este caracteristica politicii a cărei aspiraţii se mărginesc într-o subprefectură, opuneţi idealurile mari şi generoase, al căror triumf va îngropa sub năruiala întregii clădiri putrede şi specia de politică a pântecelui.

Omenirea toată, care tremură şi plânge, omenirea-n lanţuri şi-n zdrenţe cere un ideal, precum Faust cerea fericirea.

Poate arta singură să-i satisfacă acest ideal? Poţi să dai tuturor nemulţumiţilor acestei epoci de lux strălucitor şi de neagră mizerie himera unui perpetuum mobile sau consolaţia îndoielnică a nemuririi spiritului?

Nu. Ci dacă literatura se stinge, cerşetoare nebăgată-n seamă pe la răspântii, este că ea însăşi e bolnavă de anemie. Neînfăţişând nici un ideal, adresându-se numai celor care şi-au atins idealul de clasă, arta nu poate atrage mulţimea celor ce sufăr.

„Arta este destul de mare ca să mai aibă nevoie de alte condiţiuni” — e o vorbă foarte adevărată, dar nu pentru toate epocile. Astăzi arta, dacă nu voieşte să piară, trebuie să iasă din salon, să nu se mai supună formelor seci şi formulelor admise, ci să îmbrăţişeze toată patima lumii, tot zbuciumul acestei vieţi, cu aspiraţiile, cu luptele, cu nevoile, cu lacrimile şi cu bucuriile ei.

Şi numai după izbânda idealurilor mari va veni izbânda artei, şi va putea şi dânsa să îmbrace haina senină a veseliei.

***

Toate astea nu exclud arta în sine şi pentru sine.

Adevărul literar va fi o tribună liberă pentru toate direcţiile literare prevăzute cu marca talentului. Atât mai bine pentru cei ce vor putea face două lovituri dintr-o dată... Felix qui potuit²...

Note

TE-AR MAI PUTEA INTERESA