Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Bolintineanu

Şerbăneşti

I

Când vedea-vom încă un erou român!..
Secolii se scură... fiarele rămân...
Nici o zi n-aduce a ţării mărire;
Viaţa noastră trece fără strălucire.
La gândiri de fală, sufletul, căzut,
Tremură ca sclavul ce s-a abătut.
Jugul pentru dânsul s-a făcut un bine.
Viaţa în robie nu mai e ruşine!
Şi cu toate astea, o, pământ iubit,
La mai mândre zile tu ai fost ursit.
Dacă poţi tu încă să mai simţi, o, ţară,
Cânturi de mari fapte ce te-ncununară
Şi să verşi tu încă lacrimi de mândrie,
lată-un cântec încă, tristă Românie.

II

P-un gonaci în spume, Manta cel bătrân
Trece sub vedere corpul său român.
Peste barba-i albă, pletele-argintoase,
Razele de soare scânteiesc voioase.
Apoi generalul, mândru d-ai lui ani,
Zice-aceste vorbe către căpitani:
— „Sabia străină pleacă frunţi plecate;
Când inima-i slabă, braţele-s legate.
Mulţi roşeau în viaţă mândru-a mai gândi
În străbuna ţară fericiţi a fi;
Căci robia lungă sufletu-njoseşte
Tot atât cât corpul dureros zdrobeşte!
Cât sub arme dalbe popolul a stat,
Chiar la zile rele fost-a respectat.
Numai cu-arma-n mână d-azi românu-n lume
Va putea fi liber şi fălos în nume.
Vulturul cel mândru căruia s-a smuls
Aripile, zace de dureri pătruns,
Dar când creşte aripa-i, îşi apucă zborul,
Sparge cu mândrie vânturile, norul.
Astfel şi românul astăzi rearmat,
Locul său în lume liber şi-a luat."
Cum în vijelie frunza cea stricată
Zace pe sub arbori tristă, răsturnată,
Se dobor străinii peste câmpul lat.
Mustafa dă fuga de puţini urmat.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA