Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Bolintineanu

Ziorina

Armia de ţară de trei zile bate,
Arde şi fărâmă străinii-n cetate.
Prin pulberea deasă vine-un cal uşor.
Astfel trece-un vultur învelit în nor.
Către domn se-ndreaptă... Cavalerul sare...
E Ziorina, fiica-i, dulce la cătare.

Ea ridică coifu-i; păru-i graţios,
Ca lung fluviu d-aur se revarsă-n jos,
Pe sub gene-i scântei două lăcrimele
Cum sub nori lumină două dalbe stele,
Şi râuritoare, p-al ei chip senin,
Cad din roză-n roză şi din crin în crin.
Bunul domn o mustră pentru ce să vie
Să-şi expuie viaţa... Să se-nturne-o-nvie.
Rara-i frumuseţe reunea, răpiţi,
Împrejuru-i bravii cei mai străluciţi.
Ea pricepe lesne cât era dorită.
Despre-a lor simţire graţios profită.
Smulge de la sânu-i o plăpândă floare
Umedă d-a sale line lăcrimioare
Şi cu nişte termeni dulci şi răpitori
Ea vorbeşte-ntr-astfel către-adoratori:
— „Cine va purcede dup-această floare,
Udă de suspine şi de lăcrimioare,
Îi voi da, pe viaţă şi pe Dumnezeu,
Mâna şi juneţea sufletului meu!"
Zice, — aruncă floarea dincolo-n cetate,
Dincolo de şanţuri unde tunul bate.
Zece bravi s-aruncă după floarea sa
Şi-ncă-o mie d-alţii primilor urma.

Astfel ei intrară prin cetatea tare,
Astfel se-ncepuse falnica-i luare.

După multe zile, domnul generos
Şade cu Ziorina sub un cort luxos.
El întreabă bravii care din ei doare
Au cules pe şanţuri o frumoasă floare,
Ca să vie-ndată, fiica lui să-i dea.
Nimeni nu răspunde; nimeni nu venea.
Un bătrân acolo la vederi apare.
Merge spre domniţă, zice cu-ntristare:
— „Iată-această floare — ce viteaz frumos
Dete pentru tine şi-a murit voios!"
Dup-aceste vorbe, fata, gânditoare,
Cu-ale sale lacrimi scaldă-această floare.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA