Editura Global Info / Literatură

Enache Gane

Călătoria mè la munte

(Fragment)

Luna ce este planetă mult mai gios decît de alte,
Tîrziu după ce răsare să iveşte pe drept munte
Cu aşa apropiere a lor vîrfuri atingînd,
Încît la sănin curat ea să vede strălucînd,
Ca cînd ar fi o lumină pe vîrf de munte născută,
De unde ca în oglindă în Bistriţă să arată.
Toţi copacii sînt sălbatici şi numai cît înverzesc,
Afară de puţîn număr de mălini ce înfloresc.
Muzica acestor locuri, fără talanturi fireşti,
Iaste sîngură cîntarea fluierilor păstoreşti,
A cărora jelnic glas şi firii mărturisăşte
De soarta pustietăţii încît ea de tristă este.
Zefirii trecînd prin frunze lunică cu întristare
Iho, acè dintre stînci, iaste lor răspunzătoare.
Cînd noorii să adună, orizontul de închide
Piste văi ca şi o noapte, negura atunce cade,
Şi tunetul pintre munţi, înfocat răspunde tare,
Acel om întocma tartar la un nedeprins să pare,
Şi cînd acel întunerec pe încet să răsipeşte,
A ceriului albăstrime cîte puţin să iveşte,
Atuncea inima lui are ace mare bucurie
Ci sîmţeşte un închis şi supus la tirănie,
Cînd îl mîngîie lumina de la vreo ferestruică
Întru acel întuneric a temniţii, cît de mică.
Curcubăul ca un cert pe munţii înfăşurînd,
Cătră a lor firesc verde pe sîne alăturînd
Se dă o vie podoabă, cu mai multă osăbire
Decît unui neted cîmp, de ar avea şi pădure.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA