Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Mihai Eminescu

    Lasă-ţi lumea...

    Lasă-ţi lumea ta uitată,
    Mi te dă cu totul mie,
    De ţi-ai da viaţa toată,
    Nime-n lume nu ne ştie.

    Vin' cu mine, rătăceşte
    Pe cărări cu cotituri,
    Unde noaptea se trezeşte
    Glasul vechilor păduri.

    Printre crengi scânteie stele,
    Farmec dând cărării strâmte,
    Şi afară doar de ele
    Nime-n lume nu ne simte.

    Părul tău ţi se desprinde
    Şi frumos ţi se mai şede,
    Nu zi ba de te-oi cuprinde,
    Nime-n lume nu ne vede.

    Tânguiosul bucium sună,
    L-ascultăm cu-atâta drag,
    Pe când iese dulcea lună
    Dintr-o rarişte de fag.

    Îi răspunde codrul verde
    Fermecat şi dureros,
    Iară sufletu-mi se pierde
    După chipul tău frumos.

    Te desfaci c-o dulce silă,
    Mai nu vrei şi mai te laşi,
    Ochii tăi sunt plini de milă,
    Chip de înger drăgălaş.

    Iată lacul. Luna plină,
    Poleindu-l, îl străbate;
    El, aprins de-a ei lumină,
    Simte-a lui singurătate.

    Tremurând cu unde-n spume,
    Între trestie le farmă
    Şi visând o-ntreagă lume
    Tot nu poate să adoarmă.

    De-al tău chip el se pătrunde
    Ca oglinda îl alege —
    Ce priveşti zâmbind în unde?
    Eşti frumoasă, se-nţelege.

    Înălţimile albastre
    Pleacă zarea lor pe dealuri,
    Arătând privirii noastre
    Stele-n ceruri, stele-n valuri.

    E-un miros de tei în crânguri,
    Dulce-i umbra de răchiţi,
    Şi suntem atât de singuri
    Şi atât de fericiţi!

    Numai luna printre ceaţă
    Varsă apelor văpaie,
    Şi te află strânsă-n braţe,
    Dulce dragoste bălaie.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA