Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Vasile Alecsandri

    Dulce înger

    Dulce înger de blândeţe.,
    Tu ce-n cale-mi vesel zbori,
    Pe-ale mele tinereţe
    Aruncând frumoase flori!
    Mergi, sub alba-ţi aripioară
    Să fereşti de soartă rea
    Pe-a ta dulce sorioară,
    Pe Niniţa, draga mea!

    Mergi să furi de printre stele
    Un luceafăr luminos,
    Şi pe fruntea scumpei mele
    Să-l anini, cântând voios.
    Mergi de-ntinde verzi covoare
    Sub piciorul ei de crin.
    Schimbă dorul meu în floare
    Şi-l depune pe-al ei sân!

    Mergi, pe-aripe-ţi să se culce
    Adormind încetişor,
    Şi îngână-a ei somn dulce
    Cu dulci visuri de amor !
    Iar cu dânsa când prin lume
    Vei zbura, înger iubit,
    Ah! şopteşte-i al meu nume,
    Spune-i dorul meu cumplit!




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA