Editura Global Info / Literatură

George Coşbuc

Bordei sărac

Pe-ai tăi, pe rând pe toţi i-ai adunat
Ca puii-n cuib, şi-i pace-acum în tine.
Şi-adormi şi tu, bordei nealintat.
E linişte-n văzduh, şi noaptea vine
Cu cer senin; pe câmpu-nzăpădat
Zâmbi-va-ndată discul lunii pline.

Eşti slab şi vechi, dar te-ai luptat voinice
Să creşti un stol de suflete sărace.
A plâns mai pân-acum bolnav cel mic
Şi cel mai drag al tău... şi parcă tace.
Asculţi de-auzi vrun glas; n-auzi nimic,
Pui capu-n piept, zâmbind, şi-adormi în pace.

E vremea să te-alini. Scurmat de vânt,
Bătut de ploi, slăbit de ani, bătrâne,
Trăieşti de mila lor pe-acest pământ.
Vai cum se zbat s-agonisească pâne,
Sânt mulţi şi mici, şi-aşa de dragi îţi sânt —
Şi-acum ei tac şi iar vor plânge mâne.

Dar, poate crezi că va pluti mereu
De-a lungul nopţii pace-adormitoare?
Acum tu crezi, sărman bordei al meu,
Că-n alb veşmânt din cer o să coboare
Un înger blând ! Dar nu ştii ce ştiu eu —
La noapte-un Duh cu hohote-o să sboare.

Porni-se-va, de-o rece boare-adus,
Un ger cumplit şi-urmat dintâi de şoapte
Aşa cum trec, pe-al soarelui apus,
Năluci ce plâng prin lanurile coapte,
Şi-apoi sosi-va şuerând pe sus
Cel vecinic mânios din miază-noapte.

Prin somn tu vei simţi trecând fiori
Prin trupul tău, şi deschizând privirea
Vei sta cutremurat: acum tu mori!
Din mii de părţi s-a-nvârtejit pieirea:
Câmpii cu crivăţ, şi văzduh cu nori,
Şi-un suflet răzvrătit întreagă firea!

Tu-n pază suflete de oameni ai!
Să nu te dai! De te-o strivi pe tine,
Sânt toţi ai tăi pierduţi! Să nu te dai!
El vine mânios, el vine, vine —
Te va urni din locu-n care stai,
Va smulge stuhul tău cu braţe pline.

Şi-ai tăi, deştepţi, vor plânge iarăşi toţi,
Când el te va-ncleşta să te ridice.
Troznind te vei lupta ca să te scoţi
Din mâna lui, dar ca un snop de spice,
Tu strâns vei fi de el — şi ce să poţi,
Tu slab şi vechiu, în braţe-aşa voinice!

Veţi fi puţin de-a valma amândoi
Şi nu vei mai avea-n curând putere,
Gemând tu vei cădea strivit apoi.
Vai, nu te va durea a ta durere,
Dar uite-ai tăi pe câmp desculţi şi goi,
Şi tu murind, tu-ntreaga lor avere!

Cu hohote de diavol va-ndrepta
Şi-asupra ta va netezi nămeţii.
Când mâne-n zori eu voiu veni, voiu sta,
Vai, nu de asprul ger al dimineţii,
Voiu sta-ngheţat de mila lor şi-a ta —
Nici tu nu vei mai fi, şi nici ei bieţii!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA