Editura Global Info / Literatură

George Topîrceanu

Şoaptele nopţii

Întrebam aseară luna gânditoare:
— Dacă prin poiene a rămas o floare
Neculeasă încă pentru draga mea, —
Dacă sus, pe dealuri, pe poteci uitate,
Pretutindeni unde m-ai văzut cu ea,
Raza ta sfioasă printre crengi străbate
De-mi încurcă paşii luminoase fire,
Deşteptând în cale câte-o amintire, —
Dacă până-n ziuă visurile trec
Dar rămân în suflet, — pentru ce să plec?...

— Du-te-n lumea largă, pentru totdeauna,
Trist şi singur du-te, du-te! zice luna.

Şi-ntrebai lumina sufletului meu:
— Dacă fără dânsa timpul trece greu,
Dacă lângă dânsa mi-i aşa de bine,
Spune-mi, suflet mândru, împăcat cu tine, —
Pentru ce, când toate lacrimile trec
Fără nici o urmă, — pentru ce să plec?...

Sufletu-mi răspunse: — Pe cărări pustii,
Du-te-n lumea largă. Şi să nu mai vii.

Şi-ntrebai atuncea inima-mi trudită:
— Cea dintâi, nebuno, căzuşi în ispită,
Singură-n tăcere, tu eşti vinovată
Că mă cert cu mine şi cu lumea toată.
Când stelele nopții farmec nu mai au
Fără ochii dragii, — pentru ce să stau?...

Şi-mi răspunse-n şoaptă (o, inima mea!)
— Du-te-n lume singur. Eu rămân cu ea.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA