Editura Global Info / Literatură

Gheorghe Dem Theodorescu

Corbea Haiducul

Foicică mărăcine,
Ascultaţi, boieri, la mine
Să vă spun pe "Corbea" bine!
Frunză verde pelinţă,
Zace-mi, zace în temniţă,
Pus de vodă Stefăniţă,
Zace-mi Corbea viteazul,
Zace-mi Corbea haiducul.
In temniţă la Opriş
Unde-mi zace Corbea-nchis,
Şade-n apa
Până-n sapă
Şi-n noroi
Pân la turloi,
Cu lacăte pe la uşe
Cu mâini dalbe în cătuşe,
Iar la gât pecetluit
Cu cinci litri de argint,
Cum n-am văzut de când sunt.
Frunzuliţă trei foi late,
De ce în temniţă-mi şade?
Pentr-un paloş ferecat,
Numa-n aur îmbrăcat,
De nu ştiu cine furat;
Pentr-un roşu bidiviu,
Cal nebun, roşu zglobiu,
Ce-a fost prins de prin pustiu.
Şi-n temniţă de când şade?
De nouă ani jumătate
Ş-alte trei zile de vară;
Numele-i merge prin ţară.
Frunza verde de cicoară,
Tot mai zace-ntemnicioară
Nouă ani şi jumătate
Şi alţi nouă îmi mai şade:
De trei ori tot câte nouă
Îmi fac douăzeci şi şapte
De când în temniţă şade.
Azi e sfânta sâmbătă,
Mâine mi-e duminică,
Chiar Dumnica cea mare
Zi de sfântă sărbătoare.
Ies din sfânta mănăstire,
De la sfânta leturghie,
Toţi boierii la plibare,
Şi vodă, la vânătoare.
Frunzuliţă lemn uscat,
Iaca, mare s-antâmplat
Ca chiar măiculiţa Corbii
Fugită-n ţara Moldovii,
Babă
Slabă
Şi-nfocată,
Dar la minte înteleaptă,
La cuvinte
Propiată
Şi-n zărăfir îmbrăcată,
Vreo trei-patru ouşoare
Duce Corbii la-nchisoare.
Şi-n temniţă de mâncare.
Lua târgul
Tot de-a lungul
Şi uliţi d-a curmezişul
Pe unele se-drepta,
P-altele
Se rătăcea.
Pân' la temniţ-ajungea.
Iar dacă mi-şi ajungea,
Baba
Slabă
Şi-nfocată
Dar la minte înteleapta,
La cuvinte
Propiată
Cu zărăfir îmbrăcată,
La fereastră s-aşeză
Şi din gură tot striga:
- Corbeo, maică, aici eşti?
Corbeo, maică mai trăieşti?
Spune-mi, maică, de eşti viu,
Spune maichii, ca să ştiu;
Ca de-ai fi măicuţa mort,
Să dau la popa de-un ort,
Cu popa sa te citesc,
De pomeni să-ţi îngrijesc!
Corbea dao auzea,
Glasul că-i înţelegea
Şi din gură-i răspundea:
- Maică, măiculiţa mea,
Parca tot sunt viu,
Dar numai sufletu-mi ţiu.
În teminiţă m-am uscat,
Că-n ea, de când am intrat,
Din chica ce mi-a crescut
Mi-am făcut
De aşternut,
Cu barba m-am învelit,
Cu mustăţi m-am ştergărit.
Aicea, când am intrat,
Ce-am văzut când m-am uitat?
Bâjbâiau
Şerpoaicele
Şi erau
Ca acele,
Broaştele -
Ca nucile,
Napârci -
Ca undrelele.
Acum sunt şerpoaicele,
Maică, sunt ca grinzile,
Broaştele -
Ca ploscile,
Şi napârci -
Ca butile.
De când, maică, am intrat,
Pic de vin n-am mai gustat,
Somn nu m-a mai apucat,
Pe toate ca le-am răbdat
Şi pe toate le-aş răbda
De n-ar fi una mai rea,
C-o drăcoaică de şerpoaică,
Bat-o
Maica Precistă
S-a-ncuibat în barba mea.
Ea, maică, ca mi-a ouat,
Ouăle şi le-a lăsat
În fundul salvarului,
Fundul pozunarului;
În sânul meu c-a clocit;
Şi puii şi-a colăcit
În sânul meu ca şi-i creşte
Şi de coaste mă ciupeşte.
Unde, maică se zgârceşte,
Inimioara mi-o raceşte!
Unde, maică, se întinde,
Inimioara mi-o coprinde!
Mă-sa, dacă-l auzea,
Mă-sa, mare, ce-mi făcea?
Nici o clipa nu pierdea,
Ci degraba că-mi pleca,
La cârciuma se ducea,
Mâna pe-o cofa punea,
Cinspreci oca vin turna,
Iute-napoi se-ntorcea
La fereastra c-o ducea
Şi-n mâna Corbii c-o da.
Corbea, dacă mi-o vedea,
Tocmai din adânc ofta.
Ochii la cer îndrepta,
La Dumnezeu se gândea,
La Dumnezeu se uita.
Dumnezeu ca se-ndura,
Dumnezeu l-invrednicea
Şi putere că-i dedea.
El, dacă se odihnea,
Cu ochii negri se uita,
Cofa cu mâna lua,
Într-o parte se lasa,
Cam intr-o râna se da,
Cofa la gura ducea,
Buze pe cofa Punea,
Si din cofa când sorbea,
Tocma-n fund ca-i rasufla.
Si când cofa arunca,
Peste cap cofa când da,
Paisprece hoţi dobora
Si pe loc îi omora.
Apoi cu ma-sa vorbea
Si din gura ce-i zicea?
Maică, maiculiţa mea,
Nu-i pacat de viaţa mea?
Stau in temniţa băgat
Pentr-un paloş ferecat,
De nu stiu cine furat,
Pentru Roşu bidiviu
Pentru Roşu meu zglobiu:
Alta vina nu mai ştiu.
M-am gândit,
M-am razgândit
Si iata ce-am planuit!
Azi e sfânta sâmbata,
Mâine e duminica,
Chiar Duminica cea mare,
Zi de sfânta sarbatoare
Când ies domni la vânatoare
Si boierii la plimbare.
Tu, maicuţa, sa te duci
Si pe voda sa-l apuci,
De departe sa-ngenunch,
Mâna, poala să-i săruţi,
De de-aproape sa te rogi
Si din gură tu să-i zici:
"Iartă, Doamne Ştefan-voda,
Iartă, Doamne, pe Corbea,
C-o da bir ca birnicii,
Galeată ca nemeşii,
Bănetul ca vameşii
S-o fi-n rând cu boierii!"
Du-te, maică, şi te-ntoarce,
Doar mânia i s-o-ntoarce.
Baba, unde-l auzea,
Baba nu mai astepta:
Chiar atuncea se ducea,
Drumul lui voda-l ţinea
De departe-ncenunchea,
Mâna, poala-i săruta,
De d-aproape se ruga
Si din gura mi-i zicea:
- Iartă, Doamne Ştefan-voda,
Iarta, Doamne, pe Corbea,
Saracuţ de maica-sa,
C-o da bir ca birnicii,
Galeata ca nemeşii,
Bănetul ca vameşii
S-o fi-n rând cu boierii!
Stefan-voda-ntelegea
Unde baba-l atingea,
Si-n gura mare-i zicea:
- Baba slabă
Si-nfocată,
Dar la minte înteleaptă,
La cuvinte Propriata,
Asculta, babo, la mine,
C-o sa-ţi spui de Corbea bine.
Azi e sfânta sâmbata,
Mâine e duminica,
Chiar Duminica cea mare,
Zi de sfânta sarbatoare,
Ş-ai sa fii d-o soacră mare.
Lui Corbea, petceluit
Cu cinci litre de argint,
Fată mare i-am gasit,
Frumoasă cum nu e-n lume,
S-o cheama, babo, pe nume
Jupâneasa Carpena,
Adusa din Slatina,
Numai din topor cioplită
Şi din bardă barduită,
Pe la vârf cam ascutită,
Pe la mijloc e strujită,
La tulpina varuită,
Pentru Corbe-al tau gatită.
Babo, am mai îngrijit
Lautari de i-am tocmit
Lautari de Bucureşti,
Pe galbeni împaratesti,
Cu papucii
Galbiori
Cu ceacşirii
Roşiori,
Când ii vezi, te infiori
Si te cutremuri sa mori!
Cât era ea de batrână,
Sarea mai ca o copilă:
Intr-o fuga alerga
Si la Corbea se ducea,
La temnită ajungea,
De fereastra se lipea,
Toate i le povestea.
Corbea, daca-mi asculta
Corbea greu se necajea
Şi oftnd ii raspundea:
- Ci taci, maica, la naiba,
Ca aşa e femeia:
Poale lungi ăi minte scurtă,
Judecata mai maruntă,
Cap legat, inima-ncinsă,
Si de minte necoprinsă.
Eu ţi-am zis duminica,
Tu mi te-ai dus sâmbata.
Jupâneasa Carpena,
Adusa din Slatina
Nu mi-e, maică, soţia,
Ci-mi este, maică, ţeapa
Sa mă cunune cu ea,
Saracuţ de viaţa mea.
Lautarii
Cine-mi sunt?
Vulturii ce zboara-n vânt
Cu penele zugravite,
Cu boturi de pietre scumpe,
Cu picioare Galbioare
Si de sânge roşioare.
Ei pe mine s-or lasa
Cu carnea-mi s-or satura,
Cu sânge s-or adapa:
Iaca, maică, nunta mea!
Ma-sa unde-l auzea,
Imi ofta şi imi plângea,
Cu pumnii-n cap se batea,
Iar Corbea ce mi-i zicea?
- Lasa, maică, bocetul,
Ca sa nu-ţi pierzi cumpatul,
Ca de pacatele mele
Oi da seama eu de ele.
Vaz ca nu vrea Dumnezeu
Ca sa scape Roşul meu:
D-o scapa el, mă duc eu.
De vrei, maică, eu sa scap
Du-te iute şi degrab',
Du-te-n ţara Moldovii,
Du-te la grajdul Corbii,
La groapa cu şapte nuci,
Pe Roşul să mi-l aduci,
Dşelat si destolat,
Ca paunul nerotat;
Dar să nu uiţi, maica mea,
O perniţa de subt şea,
Nici prea lungă,
Nici prea scurta,
Cusuta cu pietre multe
Bâcsita
Cu pietre scumpe,
Si cioltarul de argint,
Face dâra pe pamânt,
Cum n-am vazut de când sunt
Si cu el de t-ei intoarce,
Sa vii la oraş incoace,
Cu Rosul legat de frâu,
Cu frâul legat de brâu.
Iar voda, de l-o vedea,
La suflet l-o sageta:
El pe mine m-o chema
Sa-i incalec pe Roşul,
Ca sa-i vada umbletul.
Du-te, maică, si să vii
Ca tot oi fi printre vii.
Unde baba l-auzea
Tistimel îmbrobodea,
Cararuia-si apuca
Şi mergea, măre, mergea
Pâna colo-n Moldova,
Cum ii zise Corbea.
Acolo de-mi ajungea,
Sapa-n mâna de lua,
Tot gunoiul rascolea,
Şi, trei ceasuri de-mi săpa,
Grajd de piatră ca ăasea
Si pe Rosu-l destupa.
La uşe când ajungea,
Lacat la uşe gasea,
Lacat mare cât cofa
Pe cheier, mare, chema,
Douasprece chei cata
Pa când le potrivea,
Lacatul ca-i descuia
Baba uşa deschidea
Si pe Roşu când vedea,
Ochii i se-ntuneca.
Cu jaratec il hranea,
Cu apă il adapa,
Cu vinişor îl spăla.
Baba, mare, ca-mi lua
Si perniţa de supt şea,
Cusuta cu pietre multe,
Bâcsita cu pietre scumpe
Şi ciolţarul de argint
Face dâra pe pamânt.
Roşul din gura-i zicea:
- Şterge-ma, bătrâna mea,
Ca v-o fi, babo, păcat
Aici de când m-aţi băgat:
Ca mi-am intrat tretior,
S-acuma ies batrâior.
De capastru de-l lua
Ş-afara de mi-l scotea,
Vânt de vara
Mi-l batea,
Vânt de seara
'L-adia.
Rosul mi se-nviora,
Ochii roata ca-si facea,
Pretutindeni se uita,
Toata tara coprindea,
Si-n tafturi de se umfla,
Pamânturi cutremura,
Si-ncepea de râncheza,
Casele a rasuna,
Casele se darâma,
Numai stâlpii ramânea.
Si se uita:
Căta, mare, pe Corbea!
Baba pe Roşu-l lua,
De capastru-l aducea,
La oraş ca-mi ajungea.
Când pe uliţa intra,
Rosul, mare, râncheza:
Negustori se spaimânta,
Boieri afara-mi ieşea,
Toti pe Corbea ca-mi vorbea
Şi din gura mi-şi zicea:
- Parc-ar fi scapat Corbea!
Cine pe baba-ntâlnea,
Cine pe Rolu vedea,
Tot mereu ca-mi intreba:
- Nu ti-e Roşu de vânzare,
Sa-ţi dâm galbeni şi parale,
Ori sa faci d-un schimb cu noi,
Pentru unul sa-ţi dam doi,
Ţi-om plini pâna la trei?
Dar baba ce raspundea,
Dar baba ce le graia?
- Nu mi-e Roşu de vânzare,
Nu mi-e Roşu de schimbare,
Ci-mi este de daruială
Cui o da pe Corbe-afară!
Negustori, cum auzea,
Boieri, când intelegea
Babei, mare, raspundea:
Du-te, baba, la naiba,
Nu ţi s-ar plini vorba!
Când era Corbea prin ţară,
Ne faceaşSi de ocara,
Ca daca ne ăafuia
Si daca ne inmuia,
Când ii mai ziceam ceva,
Maciuca ca-mi scutura
Si de spete ne-ndoia
Si neveste ne rapea
Si cu ele se plimba!
Ea la temnita mergea
Si lui Corbea-l arata,
Iara Corbea mi-onvata
Ce sa faca maica-sa.
Foicica s-o lalea,
Baba ici, baba colea,
Baba-mi bate ulita
Tot cu Roşu dupa ea,
Pe Roşul
Tragând de frâu,
Cu frâul legat de brâu.
Si mergea, mare, mergea
Pân' la curte mi-ajungea.
Dar la curte ce era,
Dar la curte ce gasea?
Voda-n palme ca batea,
Divan mare c-aduna:
Toti boierii ca chema,
Toti boierii ca-mi venea
Ca sa-nsoare pe Corbea
Cu mireasa
Carpena,
Adusa
Din Slatina,
Si sa-i faca nunta mare
Ca-ntr-o zi de sarbatoare.
Iaca, mare, se-ntâmpla
Ca si baba mi-si trecea,
Pe Roşul
Tragând de frâu,
Cu frâul
Legat de brâu.
Stefan-voda, de-l vedea,
De fereastra
Se lipea,
Barba-n gura
Sumetea,
La boieri ca-l arata,
Râvna-n suflet le intra.
Si ei, mare, ce-mi facea?
Slugulitele ce-avea,
Calarasii ce-i slujea
Ei la baba trimitea
Ca sa-ntrebe pe baba
De-i Rosu de pe Rosul
Tragând de frâu, cu frâul
Legat de brâu. mânzare,
Tot pe galbeni si parale,
De-i Rosu de schimbare,
Pentru unul sa-i dea doi,
Sa-i plineasca pân' la trei.
Dar baba ce raspundea?
Baba una c-o tinea:
Nu mi-e Rosu de vânzare,
Nu mi-e Rosu de schimbare,
Ci-mi este de daruiala
Cui mi-o sta pe el calare.
Voda, dac-o auzea,
Boierii, daca vedea,
Pe slujbasi ca trimetea
Sa-ncalice pe Rosul,
Sa le-arate umbletul,
Ca le-a râmnit sufletul.
Slugi la Rosu se ducea,
Slugi la el navala da,
Mâna pe dârlogi punea,
Pe spate mi-l neteza,
De sea ca se sprijinea.
Rosul nimic nu facea,
Far' de numai c-astepta
Calaretul când sarea,
S-atunci bine ca-i venea,
Numa-n tafturi se umfla
Si departe-l azvârlea,
Fierea-ntr-insul catranea,
Mort pe jos il asternea.
Trânti o data, de doua,
Trânti mare pân' la noua
Când... baba daca-si vedea,
Mila ca i se facea,
La Stefan-voda mergea
Si din gura mi-i zicea:
- D-alei, Doamne Stefan-voda,
Copil esti, ori tot mai cresti?
Nu-ti mai fereca oastea,
Ca nimeni n-o-ncalica,
Afar' numai de Corbea!
El singur l-o-ncalica,
Sa v-arate umbletul
Cum n-a mai vazut omul!
Stefan-voda mi-auzea
Si din palme ca-mi batea,
Porunca la slugi dedea
Ca s-aduca pe Corbea,
Ca-l asteapta si curtea,
Si curtea si mireasa.
Slujitorii ca-mi pornea
Si pe Corbea ca-l scotea,
Si pe Corbea-l aducea
Pe doua roate de plug,
Cu lantusul pus la gât
Si la piept petceluit
Cu cinci litre de argint,
Cum n-am mai vazut de când sunt.
Corbea-n curte când intra,
Cocoane se spaimânta,
Boierii cruce-si facea
De urât ce mi-l vedea:
Barba
'I bate genunchiul,
Chica ii bate calcâiul;
Barba si mustatile
'I-acopera mâinile;
Genele, sprâncenele
'I-nfasoara bratele,
Atunci voda, de-l vedea,
Ce din gura ca-i zicea?
- Corbeo, nu mai suspina
Ca sosit si ziua ta:
Ca azi mi te-om cununa,
Ca sa joci la nunt ta.
Pan' s-o gati mireasa,
Ia-ncaleca pe Rosul,
De ne-arata umbletul,
Ca ne-a secat sufletul.
Dar Corbea ce-i raspundea
Si din gura ce-i zicea?
- Cum o vrea maria-ta,
Dar sa-ncalic n-oi putea,
Ca mi-e legata mâna;
Iar d-ai frica c-oi scapa,
Zi sa-mi lege
Pe dreapta,
Sa-mi dezlege
Pe stânga.
Si când vorba-si ispravea,
Stefan-voda poruncea
Si pe stânga-i slobozea.
Corbea, mare, ce facea?
Iar la voda se-ntorcea
Si din gura mai zicea:
- Sa-ncalic, maria-ta,
Teama mi-e ca n-oi putea
Cand pe Rosu-ncalicam,
Mâinile catusi n-aveam,
Nici eram petceluit
Cu cinci litre de argint
De la piept si pân' la gât.
Stefan-voda, de-auzea,
Stefan-voda poruncea,
Pe toate le farâma.
- Incalica! ii zicea.
Corbea, mare,-i raspundea:
- De ti-e frica c-oi scapa,
Leaga-mi, Doamne, pe dreapta,
Dar sa-ncalic n-oi putea.
Când pe Rosu-ncalicam,
Frumusel ca ma tundeam:
Radeam barba voiniceste,
Lasam chica haiduceste,
Dar acum nu ma cunoaste
Si la mine nu se lasa!
Stefan-voda ce facea?
Stefan-voda poruncea
Si pe Corbea ca-l tundea
Si pe Corbea a-l radea,Ca cu minte judeca
Ca tot l-asteapta teapa.
Corbea se mai invârtea,
Corbea pe Rosul privea
Si din gura ce zicea?
- Gata sunt, maria-ta,
Dar stii, Doamne, au nu stii,
Când pe Rosu-ncalicam
Ce fel de haine purtam?
Pe Rosu, Doamne, puneam
Ast cioltar, tot de argint,
Lat si lung pân' la pamânt,
S-asta perna tescuita,
Cu pietre scumpe-mbâcsita,
Si ma armam soldateste,
Si ma-mbracam chip domneste:
Rosul ca ma cunostea,
Rosu singur se pleca.
Stefan-voda, d-auzea,
Si mai mult se-nfierbânta,
Si mai mult la cal poftea.
Hainele ca-si dezbraca,
Armele ca mi-s scotea
Si lui Corbea le-arunca.
- Ci-ncalică! ii zicea.
Corbea, mare, se plkeca,
Corbea, mare, le-mbraca.
De Rosu s-apropria,
Cruce mare ca-si facea
Si-n minte ca mi-si zicea!
"Multamesc lui Dumnezeu
Si de bine si de rau!
De-nalic pe Rosul meu ,
Acu-mi scapa capul meu!"
El la Rosu se ducea,
Frumusel ca-l netezea,
Haiduceste-i fluiera,
Iar Rosu ca-i râncheza.
Picioru-n scara punea,
Dar piciorul
Nu-ncapea,
Si-atunci semnul
Ca-i facea:
Rosul, mare,-ngenunchea
Pâna Corbea 'ncaleca.
Toata curtea se mira!
Dar Corbea ce mai facea?
Catre voda se-ntorcea
Si din gura-i mai zicea:
- D-alei, Doamne Stefan-voda,
De ti-e frica c-oi scapa,
Zavoreste-ti curtile
Si inchide-ti portile,
De la poarte cea mai mica
Pân' la poarta cea mai mare,
Fiindca Corbea e calare:
Mai armeaza-ti slugile
Si-ntareste-ti strajile,
Sa te lase grijile:
Pune, Doamne, dorobanti,
Mai marunti si mai inalti,
Unii tot cu pusca plina,
Altii cu sabie'n mâna
Sa dau Rosului drumul,
Sa v-arate umbletul,
De ti-e drag ca sufletul!
Stefan-voda se-ntorcea,
Cu boieri se sfatuia
Si boierii ce-i zicea?
- Dac-ai face, Doamne,-asa,
N-are pe unde scapa,
Ca nu-i uciga-l crucea!
Stefan-voda i-asculta
Si porunca poruncea:
Strejile Ca intarea,
Portile mi Ca incuia,
Curtile Ca zavora
Si cu mintea cugeta:
"N-are pe unde scapa,
Ca nu-i Uciga-l crucea!"
Iata Corbea ca-ncerca
Iata Corbea ca-mi pornea.
Drumul Rosului când da,
Brazda neagra revarsa;
Când cu Rosu-l frâncuia,
Cu copita când lovea
Pietrele ca scapara,
Braza rosie varsa:
Câ e brazda plugului
Atât e a Rosului!
Odata curtea-nvârtea,
Iar când fu de-al doilea,
Printre lume se baga:
De ma-sa s-apropia
Nimeni seama nu-i baga
Iara daca s-apropia,
Mâna pe a-sa punea
De-a-ncalare-o arunca,
Lânga el c-o aseza.
Si-mi pornea, mare, pornea,
Curtea mare de-nvârtea,
Curtea mare ocolea,
Ocolea de-a doilea.
Dar pe când se invârtea,
Ochii-si negri d-arunca,
Zid d-a curmezis imi sta.
Si, când bine ca-i venea,
Unde zidul'nalt era,
Pe Rosul ca-l sprijinea,
Pe Rosul ca-l repezea,
Si Rosul ca-mi sforaia,
Dincolo de zid sarea
Cu Corbea si cu ma-sa:
Toata curtea-marmurea!
Atunci Corbea se oprea,
Cu Stefan-voda vorbea
Si din gura-l judeca:
- D-alei, Doamne Stefan-voda,
Ce ti-am fost eu vinovat
De-n temnita m-ai bagat?
Telegari nu ti-am furat,
Cocoana nu ti-am luat,
Copii nu ti-am pradat:
Tu-ntemnita m-ai bagat
Si m-ai tinut nemâncat,
Nemâncat, neadapat,
Ca p-un mare vinovat,
Sa stau cu serpoaicele
Si sa-mi cânte broastele,
Sa hranesc napârcile.
Acum, Doamne Stefan-voda,
Ai oameni Ca sa-ndrazneasca
Cu cai buni sa ma goneasca,
Ca sa ma mai logodeasca
Cu mireasa cea domneasca,
Cu mireasa Carpena,
Adusa Din Slatina?
Cum zicea Si cum vorbea,
Pinteni Rosului ca da
Si, mare, daca-mi pleca
Inc-o data-i mai zicea:
- Ramâi, Doamne, sanatos,
Ca la bune mâini ti-am fost!
Iara voda-i raspundea:
- Nu este din vina ta,
Ci mi-e chiar greseala mea.
Umbla, Corbeo, sanatos,
Ca un trandafir frumos,
Ca la bune mâini mi-ai fost!
Si când Corbea se ducea,
Corbea, mare, tot zicea:
- D-alei, Doamne Stefan-voda,
D-o da bunul Dumnezeu
Sa faca pe gândul meu,
Stiu ca bine ti-ar mai fi
Şi de mine-ai pomeni,
Numai eu sa mi te-apuc
De vreo doi-trei pasi la câmp!
Corbea, mare, ce-mi facea?
El p-atât nu se lasa:
La temnita se ducea,
O oca de vin umplea,
Pe vataf ca mi-l chema
Si din gura mi-i zicea:
- Poftim, vere, vin de bea,
Ca si eu m-am inbatat,
Fiindca voda m-a iertat!
Vataful, când auzea,
Vataful se bucura:
Oca din mâna-i lua
Si la gura c-o ducea.
O ducea, ori n-o ducea,
Ca Corbea nu-l adasta:
Mâna-n par ca mi-i punea,
Cu gura mi-l judeca:
- Nu ti-a fost, mai, de pacat
Ca de viu tu m-ai mâncat?
Douazeci si sapte ai
Stii cum ma mai chinuiai!
Cum din gura-l judeca,
Palosul domnesc scotea;
Sapte bucati il facea,
Si de par il apuca,
Capu-n temnita-i zvârlea,
Trupu-afara ramânea
Si la câini, mare, ca-l da,
Iar din gura-i mai zicea:
- Mai vataf, minte sa tii
L-altul de hac sa nu vii
Si sa-nvete de la mine
Cine-o mai face ca tine!
Iar d-ai daca pornea
Si pe Rosu-ncalica,
Tot la curte se-ntorcea:
Drept pe poarta ca intra,
Ca nimeni nu-l astepta.
Stefan-voda ce-mi facea?
Cu boieri se sfatuia
Si la masa-i ospata.
Corbea, daca-mi ajungea,
De pe cal descalica,
Tocma-n casa ca-mi intra.
Stefan-voda tremura,
Boierii incremenea.
De frica ce le era,
Ei la masa ca-l poftea.
Dar Corbea ce mi-si facea?
El la masa nu sedea'n pragul usii se punea,
Palosul în mâini ca lua,
Mânecile-si sumetea,
Pe boieri ca mi-i taia:
Sânge la glezne era.
Apoi Corbea se scula,
Iar pe Rosu-ncalica,
Si pe Rosu-l repezea,
S-apuca de mi-si mergea
Tot în ţară ungurească,
Acolo să haiducească.
Boieraşii să-mi trăiască,
Pe lăutar să-l cinstească,
Că boieri s-or pomeni
Până soare-n cer o fi!

Balada face parte din culegerea de foclor a lui G. Dem. Teodorescu şi a fost scrisă la Lacul Sărat, în ziua de 9 august 1883, după lăutarul Petrea Creţul Solcanul.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA