Mihai Eminescu

Stam în fereasta susă

Stam în fereasta susă
Şi izvoreau în taină,
Cu-a lor de aur haină,
A nopţii stele mari.

Se îmflă dinainte-mi
De vânt deschisa carte
Şi literele-i moarte
În lună joacă clar.

Un râu, vezi, mişcă unda-i
Cea visător-bolnavă,
Un cântec în dumbravă,
O floare văd pe lan.

O stea în cer albastru,
Ce-aruncă-a ei icoană
Pe-oglinda albă, plană,
A lacului Meran.

Şi sună-n noaptea tristă
Un cântec de copilă
Şi vântu-ntoarce-o filă
Din cartea ce-am deschis.

De ce mi-a-ntors el foaia
Unde-nvăţatul zice
Că-n lume nu-i ferice,
Că viaţa este vis?