Editura Global Info / Literatură

Octavian Goga

Poezie

Tu, Doamne, tu, stăpânul peste fire,
Ce din curata stelelor lumină
Dai lumilor de veci orânduire;
Tu, într-o clip-a milei tale sfinte,
Şi sorţii mele scris-ai o menire:
Ce-nfricoşat e darul tău, părinte!
Pleoapelor tu nu le-ai dat hodină,
Nici sufletului mută-mpăciuire,
Nici minţii mele somnul fără vină!

În noaptea grea, când bolta-nfiorată,
Cu junghi de aur îşi străpunge sânul,
Când codru-şi vede fala-ngenuncheată
Şi umilit se zbuciumă bătrânul,
Când trăsnete potrivnice se-ncaier'
Şi creştetele brazilor despică,
Eu în văzduhuri desluşesc un vaier,
Cum din adânc spre mine se ridică,
Gemând prelung la poarta mea, stăpâne!
Simt frământată-n urlete păgâne
Nemărginita lumilor durere,
Cum vine-n zborul aripilor grele
De-mi zguduie zăvorul şi mă cere
Strivită simt în matca ei, părinte,
Cum se frământă chinuita minte,
Cum gânduri vin în clipele acele
Şi se prăval în pacea nopţii mele
Ca bulgări grei în groapa-ntunecată!...

În zori de zi, în umeda răcoare,
Când faţa plânsă florile-şi înclină
În alintarea razelor de soare,
Robit de-ntâia zare de lumină,
Drumeţ grăbit şi fără de hodină,
Simt sufletul de drumu-i cum se gată.
Descătuşat din pacea lui aleargă,
Ca vulturul în goana-nviforată,
Pământu-ntreg cu-ntinderea lui largă
El a purces sălbatic să-l străbată,
Cătând în drum sămânţele durerii...

Prin valul firii fără de repaos
Ca un vâslaş aprins îşi taie cale,
Îşi scaldă ochii-n râul larg de jale,
El totul vede, toate le ascultă...
Unde-i plânsoarea zărilor mai multă
El îşi roteşte aripile sale.

Târziu, când geana zărilor senine
Se-nchide lin, şi soarele pe munte
Îşi culcă chipul roşu de ruşine,
Pe-a stelelor strălucitoare punte,
Drumeţ înfrânt, cobori şi tu la mine,
Povara grea abia mi te mai ţine.
Din praful sur al zilei chinuite,
Cules în prada zborului sălbatic,
Din al durerii chiot furtunatic,
Din zâmbete de buze ofilite,
Din tulburări de patimi şi ispite:
În truda grea, când tâmpla-nfierbântată
Se zbuciumă zăgazul să şi-l frângă,
În biata minte greu cutremurată
Sămânţa ta tresare-atunci, stăpâne,
Şi tu-mi răsai, senină şi curată,
Strălucitor, un strop de apă vie,
Ce-mi luminează-n negura nătângă,
Tu, tainică şi sfântă Poezie!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA