Octavian Goga

Trecea convoiul mortuar

Trecea azi pe la colţ de stradă,
Cu pasul cadenţat şi rar,
Cântând a morţii serenadă,
Trecea convoiul mortuar.

În soarele de primăvară,
Ce-mpurpura un blând apus,
Cântarea asta funerară
Era de-o jale de nespus.

În zvonul mulcom de tropare
Toţi — robi eternului nimic —
Priveau cu-atâta-nduioşare
La văduva de după dric.

C-un văl cernit pe faţa suptă
Plecându-şi fruntea ei de var,
Părea o arătare ruptă
Dintr-o icoană c-un calvar.

Avea atâta gol sub gene,
Şi-atâta sete de-adăpost,
Că plânsul sfintei Magdalene
Mai trist nu poate să fi fost.

Şi, totuşi, palida femeie
N-a smuls un strop din ochii mei,
Gândeam la morţii din tranşee,
Şi n-am putut să-l plâng pe-al ei...